Dinamo și Petrolul vor da piept în cea de-a doua etapă a noii ediții de SuperLiga. Cele două formații se vor lupta pentru a obține trei puncte duminică, de la ora 22:00, pe cochetul stadion „Arcul de Triumf”.
„Câinii” se pregătesc pentru prima partidă de pe teren propriu din noul sezon, însă au bătăi de cap înaintea meciului cu „lupii galbeni”.
Roș-albii nu au scos la vânzare deocamdată bilete pentru Dinamo – Petrolul. Nu au fost delimitate zonele ocupate de spectatori
Gruparea bucureșteană nu poate pune la vânzare tichetele pentru spectatori, întrucât nu se cunoaște momentan dacă va exista o zonă de protecție între galeria celor de la Petrolul și persoanele care vor asista la partidă de la Tribuna a 2-a. Dată fiind situația, nu se știe deocamdată care trebuie să fie numărul total de bilete emise pentru duelul dintre „câini” și „găzari”.
Jandarmeria este responsabilă cu evaluarea riscurilor la care pot fi supuși oamenii cu ocazia acestei încleștări tari. Reprezentanții forțelor de ordine pot impune anumite zone-tampon pentru protejarea fanilor care se vor prezenta pe „Arcul de Triumf”.
Clubul din „Ștefan cel Mare” așteaptă un răspuns din partea Jandarmeriei, pentru a putea comercializa biletele pentru accesul la meciul care va avea loc duminică, 21 iulie.
- Dinamoviștii au vândut 1.200 de abonamente până la acest moment. Au fost puse în vânzare cu aproximativ o lună în urmă.
Cum au abordat bucureștenii acest subiect
Bogdan Alecu, noul ofițer de presă al lui Dinamo, a abordat situația reprezentată de întârzierea comercializării tichetelor. Potrivit spuselor sale, suporterii nu trebuie să își facă probleme. Vor avea suficient timp la dispoziție să își procure biletele pentru derby-ul cu Petrolul.
„Așteptăm o confirmare de la Jandarmerie legată de omologarea stadionului. Când se va primi confirmarea, vor fi puse în vânzare biletele. A avut loc întâlnirea. Acum așteptăm decizia. E vorba de acea zonă dinspre peluza oaspete, se așteaptă clarificări. Biletele vor fi puse în vânzare cu suficient timp înaintea meciului, poate fi o chestiune de ore sau de o zi”, a transmis Bogdan Alecu, pentru cei de la Radio Dinamo 1948.
Dinamo a pierdut într-un mod dramatic în prima rundă de campionat. „Câinii” lui Zeljko Kopic au fost răpuși de CFR Cluj (2-3), după ce au condus cu 2-0. De partea cealaltă, Petrolul a reușit doar o remiză în etapa de debut, contra celor de la Gloria Buzău, pe teren propriu (0-0).