Un alt caz trist de fotbalist român uitat pe banca de rezerve, în străinătate. De această dată este vroba despre Mihai Popa, legitimat la Torino, echipă care a terminat pe locul 9, sezonul recent, în Serie A.
Portarul de 23 de ani n-a prins niciun minut în prima ligă din Peninsulă. E l a stat pe banca de rezerve în 33 de etape din cele 38 runde din Serie A, plus în 2 meciuri din Coppa Italia.
Popa, pus să-şi caute echipă
Jurnaliştii italieni notează că goalkeeper-ul român şi-ar putea pierde şi statutul de portar de rezervă.
”Gemello a ajuns la final de contract, în timp ce noul venit din sezonul trecut, românul născut în anul 2000 Popa, nici nu a fost luat vreodată în considerare.
Cel care ar putea veni la echipă este Alessio Cragno, un portar de aproape 30 de ani care se va întoarce la Monza după ce a retrogradat cu Sassuolo, pe care însă îl plac și Parma sau Como.
Echipa granata și-ar putea reface complet garderoba”, scriu cei de la Tuttomercatoweb, preluaţi de sport.ro.
Problema pentru Mihai Popa este că, în lipsa meciurilor în Serie A, lipsesc ofertele pentru fostul portar de la Voluntari.
Ce se întâmplă şi cu Dennis Man și Valentin Mihăilă
Dennis Man (25 de ani) și Valentin Mihăilă (24 de ani) au fost doi dintre cei mai importanți jucători de la Parma în ultimele sezoane, dar mai ales în ultima stagiune, la capătul căreia clubul a reușit să revină în Serie A.
Oficialii Parmei au făcut primii pași în privința prelungirii contractelor lui Man și Mihăilă, dar părţile n-au ajuns la un acord.
„Prelungirile lui Valentin Mihăilă și Dennis Man încă domină la Parma, unde se lucrează de săptămâni întregi pentru a se găsi o soluție. Nu sunt operațiuni simple pentru club, care negociază continuu pentru a ajunge la o înțelegere cu agentul celor doi români, Giovanni Becali”, au transmis italienii.
Există posibilitatea ca Dennis Man și Valentin Mihăilă să mai tragă de timp și să aștepte finalul turneului final din Germania. În funcție de evoluțiile lor, românii pot obține transferuri importante în Europa și, implicit, contracte mult mai bune.