Florin Prunea, replică acidă pentru Mircea Rednic: „Toți au retrogradat Dinamo!”

Florin Prunea, fost portar al „câinilor”, a oferit o replică pentru Mircea Rednic, antrenorul de la UTA Arad, în urma declarațiilor făcute de „Puriu”, înaintea meciului cu Dinamo. Prunea i-a reproșat lui Rednic rezultatele obținute la clubul bucureștean în sezonul 2021-2022, la finalul căruia Dinamo a retrogradat în divizia secundă.

Dinamo întâlnește UTA Arad pe 8 martie, de la ora 20:00, din postura de gazdă. Meciul se va disputa pe Stadionul „Arcul de Triumf”.

Florin Prunea, replică dură pentru Mircea Rednic, după declarațiile antrenorului

Florin Prunea a răspuns declarațiilor pe care Mircea Rednic le-a lansat în spațiul public, înaintea partidei cu Dinamo, din ultima etapă a sezonului regulat din SuperLiga. Mircea Rednic a susținut o conferință de presă, în care a tras un semnal de alarmă pentru rivalele arădenilor.

Fostul portar al naționalei României crede că „Puriul” are o parte importantă de vină pentru retrogradarea lui Dinamo, de la finalul sezonului 2021-2022. În același timp, Florin Prunea s-a luat de toți cei care au fost prezenți în cadrul clubului în momentul în care „câinii” au luat drumul ligii secunde.

„L-am văzut, a dat declarații că e supărat, dar nu trebuie să fie supărat, pentru că și el are un mare «merit» la retrogradarea lui Dinamo, a fost antrenorul echipei un tur de campionat, dacă îmi aduc bine aminte. Toți cei care au trecut pe acolo, conducători, antrenori, sunt la fel de vinovați. Că unul are 50 la sută, că unul are 40 la sută, toți au retrogradat Dinamo. Acum vine dintr-o altă postură, își joacă șansele de a fi în play-off, dar întâlnesc o echipă care în fața suporterilor este greu de învins”, a declarat Florin Prunea, potrivit digisport.ro

„Dinamo acum își dă seama”

Fostul goalkeeper al grupării dinamoviste a continuat, menționând că Dinamo realizează acum cât de importante au fost punctele lăsate pe teren, la Iași, în urma unor ratări monumentale ale lui Abdallah. Prunea a afirmat că acel meci a reprezentat o șansă importantă pentru Dinamo, care nu a reușit să treacă pe loc de baraj.

„Dinamo acum își dă seama de punctele pierdute la Iași, cu ocaziile pe care le-au avut, a fost pentru prima dată când trebuia să facă pasul afară de acolo de jos”, a mai adăugat Florin Prunea, potrivit sursei menționate anterior.

Dinamo se află pe locul 15 în clasamentul SuperLigii, cu 26 de puncte obținute, la unul singur în spatele celor de la FC Voluntari, care ocupă ultimul loc de baraj. De partea cealaltă, UTA Arad stă mult mai bine, ocupând poziția a 9-a, cu 40 de puncte. Se anunță un meci de pomină, pe teren și în tribune. Suporterii arădeni sunt înfrățiți cu ultrașii care susțin echipa de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei.

Care au fost cuvintele lui Rednic

Înaintea ultimei etape a primei părți din acest sezon al SuperLigii, Mircea Rednic a vorbit despre duelul cu Dinamo, de la București. „Puriul” a abordat problema plecării sale de la Dinamo, arătându-se deranjat de faptul că galeria „câinilor” a susținut decizia. Rednic i-a criticat pe alb-roșii pentru lipsa de răbdare de care au dat dovadă în acele momente grele. Antrenorul arădenilor a subliniat faptul că a împrumutat clubul cu suma de 500.000 de dolari.

„Îmi doresc să câștig, dar nu e ambiția mea personală. M-a deranjat că plecarea mea de la Dinamo a fost cu acordul celor de la PCH. Mi-am pus întrebarea ce interese au, dar au retrogradat. Nu au avut răbdare, cei de la UTA au avut. Aici (n.r. – la Arad) am reușit să fac o echipă, acolo nu am reușit.

Am fost interesat și de acțiuni la Dinamo în acea perioadă. M-am simțit trădat. Nu știu dacă a mai împrumutat cineva atunci echipa cu 500.000 de dolari. Și tot eu am fost considerat ‘căpușar’. Dinamo, în ultima perioadă, joacă, nu au înscris la toate ocaziile pe care le-au avut. Ei joacă, nu trebuie să le dăm spații. Sunt trei puncte în joc pentru care ne vom bate”, a afirmat Mircea Rednic la conferința de presă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare