Florentin Pera, după ce a adus România aproape de calificarea în grupele principale de la Campionatul European de handbal feminin: „Una dintre cele mai importante victorii ale carierei mele”

Florentin Pera a oferit o primă reacție după ce România a învins Serbia la Debrecen cu scorul de 27-25 în etapa a treia a grupei preliminare B de la Campionatul European de handbal feminin.

Naționala țării noastre a ajuns astfel în postura de a se califica în grupele principale în cazul în care Cehia nu învinge Muntenegru la fix unul sau două goluri diferență sau Cehia nu câștigă la fix trei goluri diferență, iar Muntenegru marchează peste 26 de goluri.

Florentin Pera, extrem de încântat după Serbia – România 25-27 de la Campionatul European de handbal feminin

Acest parcurs l-a determinat pe selecționer să își dorească să sublinieze faptul că performanța de la acest turneu final este una de senzație pentru handbalul românesc, mai ales în contextul în care el s-a bazat pe foarte multe jucătoare tinere și foarte tinere.

„Este una dintre cele mai importante victorii ale carierei mele, având în vedere că am aliniat la acest Campionat European cea mai tânără echipă a turneului, o echipă cu multe jucătoare tinere, fără experiență, o echipă în construcție.

Suntem la început de ciclu olimpic. Mă bucur nespus de mult că fetele, în ciuda tinereții, au arătat astăzi maturitate, stăpânire de sine. Nu au cedat lupta, lucru pe care l-am făcut în toate cele trei jocuri. Am întors jocul cu Cehia de la -6 goluri, am întors Muntenegru de la -5.

Am fost aproape de o înfrângere, dar și astăzi am întors jocul și am luptat până în ultima secundă și am obținut o victorie extrem de importantă.

Trebuie să fim realiști și obiectivi. Înainte de acest turneu puțină lume ne dădea șanse să obținem două victorii. Toată lumea zicea că n-o să obținem niciun punct în această grupă. Uitați că am obținut două victorii și am fost foarte aproape de a învinge Muntenegru.

Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor echipei naționale, tuturor oamenilor care au făcut efortul să vină aici să ne susțină. Au creat o atmosferă extraordinară, care ne-a împins către această victorie. Au reprezentat cu adevărat al optulea jucător și le mulțumim din suflet.

Cel mai mare câștig: „Această echipă națională are viitor”

Vreau să le mulțumesc tuturor românilor de acasă care ne-au susținut din fața televizorului, vrem să-i asigurăm că în continuare vom lupta cu inima, cu tot ce avem noi mai bun pentru România.

Am fost cu adevărat o echipă, toate jucătoarele au dat tot ce au avut ele mai bun. Am reușit din nou să schimbăm sistemul și să alternăm 5+1 pe momente de joc, aspect care ne-a readus în joc.

Unitatea echipei, spiritul de luptă, sacrificiu, dorința de afirmare, determinarea, pentru că toate jucătoarele au dat totul. Cel mai important lucru al naționalei este că, după atâta timp, echipa României nu mai cedează. Noi mereu am avut probleme din acest punct de vedere, renunțam când eram conduși. Indiferent de adversar, am luptat până în ultima secundă.

Avem multe jucătoare noi, nu avem omogenitate bună, dar am arătat foarte bine, stăpânire de sine, maturitate, ambiție, dar și atitudinea care a mulțumit suporterii. Finalul de joc a fost superb, atmosfera a fost senzațională.

Dacă ne calificăm am convingerea că vor fi dublu suporteri la meciurile din următoarea fază a competiției, lucru care ar conta enorm pentru aceste tinere jucătoare. Această echipă națională a României are viitor”, a spus Florentin Pera la finalul meciului Serbia – România 25-27, citat de gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare