Serbia și România s-au duelat la Debrecen în etapa a treia a grupei preliminare B, ultima, de la Campionatul European de handbal feminin. Naționala pregătită de Florentin Pera s-a impus dramatic, scor 27-25, după ce a fost condusă în cea mai mare parte a jocului.
Astfel, „tricolorele” au ajuns la patru puncte în această grupă și au șanse reale la calificarea în faza grupelor principale. Totuși, ele sunt nevoite să aștepte rezultatul partidei Cehia – Muntenegru, programată de la ora 21:30.
Cehoaicele au în prezent două puncte, în vreme ce muntenegrencele au patru. În mod evident, sârboaicele sunt deja eliminate, fără punct obținut în trei meciuri.
Pentru a merge mai departe, România are nevoie de o victorie a Muntenegrului sau de un rezultat de egalitate. În cazul în care Cehia se va impune, atunci cele trei naționale vor ajunge la egalitate de puncte, fiecare având câte patru, astfel încât departajarea între ele se va face în baza criteriului reprezentat de golaveraj.
De menționat că se califică mai departe primele două clasate. Înaintea meciului Cehia – Muntenegru, situația în această grupă din punctul de vedere al golaverajului stă în felul următor:
Muntenegru: 51-43
România: 81-80
Cehia: 55-53
Serbia: 67-78
Serbia – România 25-27 la Campionatul European de handbal feminin din Ungaria, Austria și Elveția
Final de meci! România marchează la ultima fază și se impune cu scorul de 27-25!
Min. 59: Time-out solicitat de Florentin Pera la scorul de 26-25 pentru România.
Min. 54: România se distanțează la 3 goluri, 26-23!
Min. 49: Popa înscrie, iar România trece în avantaj, scor 23-22!
Min. 45: Seraficeanu marchează, iar România egalează, scor 22-22.
Min. 44: România se apropie la doar un gol, 21-22, iar selecționerul Serbiei solicită time-out.
Min. 41: Scorul a ajuns la 22-19 pentru Serbia, națională care în aceste momente evoluează în inferioritate numerică.
A început repriza secundă!
Pauză la Debrecen! Serbia – România 16-13.
Min. 24: 13-10 pentru Serbia și eliminare de două minute pentru Alicia Gogîrlă.
Min. 18: Time-out cerut de Florentin Pera la scorul de 10-7 pentru Serbia.
Min. 8: Scorul este 4-3 pentru Serbia.
A început meciul!
Știrea inițială:
În precedentele două jocuri, naționala pregătită de Florentin Pera a învins Cehia cu scorul de 29-28 și a pierdut cu Muntenegru, scor 25-27. Așadar, „tricolorele” au în prezent două puncte și un golaveraj de 54-55.
În faza grupelor principale de la această competiție se califică primele două clasate din aceste grupe „preliminare”. Înaintea meciurilor din ultima etapă, Muntenegru se află pe primul loc, cu patru puncte, în vreme ce România și Cehia sunt la egalitate, fiecare având câte două puncte. Serbia este pe ultimul loc, fără punct obținut până acum.
Așadar, pentru a fi sigură de calificarea pe pe locul 2, naționala lui Pera are nevoie să învingă Serbia marți seară, iar Muntenegru să câștige de asemenea în fața Cehiei sau să facă egal.
Pe de altă parte, în cazul în care România câștigă cu Serbia, dar și Cehia învinge Muntenegru, atunci se ajunge pentru stabilirea primelor două poziții la un clasament între aceste trei echipe, care vor ajunge deci fiecare la câte patru puncte, caz în care departajarea între ele va fi făcută de golaveraj.
De asemenea, dacă România pierde cu Serbia și Cehia este învinsă și ea de Muntenegru, atunci aceasta din urmă ajunge la șase puncte și este calificată de pe primul loc, iar lupta pentru poziția secundă se dă între celelalte trei naționale, fiecare având în acest scenariu câte două puncte, caz în care, din nou, departajarea urmează să fie făcută în baza criteriului reprezentat de golaveraj.
Cum se prezintă în acest moment situația în această grupă în ceea ce privește golaverajul echipelor implicate:
Muntenegru: 51-43
Cehia: 55-53
România: 54-55
Serbia: 42-51
Duelul dintre Muntenegru și Cehia este deci extrem de important pentru România, fie că naționala lui Florentin Pera câștigă sau pierde partida cu Serbia, doar că a fost programat să se dispute de la ora 21:30.
Așadar, în funcție de ce va face în meciul cu Serbia, echipa națională de handbal feminin a României va fi nevoită să aștepte deznodământul acelui joc pentru a ști sigur dacă se califică sau nu în faza următoare a acestui Campionat European din Ungaria, Austria și Elveția.