Final de drum pentru Simona Halep? Românca pare să-i urmeze traseul Mariei Sharapova după suspendarea pentru dopaj

Simona Halep se lasă tot mai mult aşteptată, în planul performanţei. A revenit pe teren la turneul de la Miami Open 2024, când a fost eliminată de Paula Badosa în primul tur, dar de atunci a evitat să mai dispute vreun meci oficial.

Primise un wild-card la Madrid Open 2024, însă a anunţat în ultima clipă că nu va participa la turneul al cărui patron a fost Ion Ţiriac. Sportiva noastră a invocat motive ce ţin de refacerea fizică.

Simona Halep calcă pe urmele Mariei Sharapova?

Specialiştii sportului alb au parcă un deja-vu. Situaţia Simonei Halep aduce aminte de destinul Mariei Sharapova. Şi rusoaicei i-a fost foarte greu să revină în elita tenisului mondial, după suspendarea iniţială 24 de luni, redusă apoi la 15 luni, prin care a trecut şi „Masha”.

Reamintim că, la începutul anului 2016, Sharapova a „căzut” la două teste anti-dopping. Ea a fost depistată pozitiv la Meldonium în ianuarie și februarie 2016.

Rusoaica a recunoscut că a utilizat Meldonium pe o perioadă lungă de timp, ea încercând să demonstreze că nu a avut idee despre faptul că acest medicament a fost introdus pe lista interzisă începând cu 2016. A spus că a luat acea substanță timp de 10 ani, din cauza deficienței de magneziu, amețelilor pe care le avea și istoricului din familia sa în ceea ce privește diabetul.

Meldoniumul este destinat pacienților suferinzi de boli de inimă, însă la acea dată, ea a susținut că nu știa că substanța a fost recent introdusă pe lista produselor interzise.

După ce TAS i-a redus suspendarea de la 24 la 15 luni, „Masha” a revenit în circuit în aprilie 2017, la turneul de la Stuttgart. Dar n-a mai fost aceeași jucătoare. Din acel moment, cea mai bună performanță a reușit-o la Roland Garros, unde a ajuns în sferturi în 2018, an în care Simona Halep a câștigat turneul.

Au urmat apoi probleme de sănătate, iar în februarie 2019 s-a operat la umărul drept. În cele din urmă, rusoaica s-a retras din tenis la 32 de ani, în februarie 2020, când era pe locul 373 WTA.

Maria Sharapova a câștigat 5 titluri de Grand Slam în carieră. În 2014, în finala de la Roland Garros a învins-o pe Simona Halep. Rusoaica a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.

Simona Halep a căzut pe locul 1.150 WTA

Problemele fizice cauzate de absența de un an și 7 luni îi dau bătăi de cap constănțencei. Halep spune că încă resimte consecințele efortului susținut și că nu vrea să grăbească lucrurile.

”Din păcate, corpul meu are nevoie de puțin mai mult timp pentru a fi pregătit și am luat o decizie grea, aceea de a nu juca la Madrid.

E dificil pentru că vreau să mă întorc în circuit cât mai curând, dar experiența îmi spune să nu mă grăbesc. Le mulțumesc organizatorilor Madrid Open, care mi-au oferit un wild card, dar și fanilor”, a scris Simona Halep, pe rețelele sociale.

Astfel, românca, prin absenţa de la turneul din capitala Spaniei, a ratat şansa de a aduna puncte importante în clasamentul mondial. Luni dimineaţă, a primit vestea proastă de la WTA: a mai văzut 4 locuri, are doar 10 puncte, şi se află pe poziţia 1.150.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare