FCSB-ului i-a trecut glonțul pe la ureche în meciul cu Universitatea Craiova, iar Elias Charalambous știe asta: „Suntem satisfăcuți, la cum a fost jocul”

Elias Charalambous, antrenorul formației FCSB, a reacționat în urma remizei albe bifate pe terenul celor de la Universitatea Craiova în etapa a 4-a din play-off-ul SuperLigii.

Cipriotul s-a arătat mulțumit de punctul obținut de actuala campioană a României. Jocul nu a fost unul reușit pentru bucureșteni, astfel că egalul este privit cu ochi buni. Mora a tras în bară cu poarta goală în ultimele secunde ale confruntării de pe „Ion Oblemenco”.

Elias Charalambous, reacție sinceră după Universitatea Craiova – FCSB 0-0: „Nu am fost în cea mai bună formă”

Tehnicianul roș-albaștrilor a comunicat că forma echipei a lăsat de dorit, însă trage nădejde că situația va fi redresată din acest punct de vedere. În accepțiunea lui Elias Charalambous, nu s-a petrecut nimic ieșit din comun în Bănie. După părerea „principalului”, a fost pur și simplu vorba despre o zi nereușită, iar el a identificat deja aspectele ce necesită îmbunătățiri.

„Pot să spun că suntem satisfăcuți cu un punct, la cum a fost jocul. Puteam juca mai bine, știu că putem face mult mai bine. Nu am fost în cea mai buna formă astăzi (n.r. duminică, 13 aprilie). Chiar și așa, am avut câteva ocazii, dar am fost și norocoși la ultima fază, când au lovit bara.

Trebuie să analizăm și să vedem de ce nu am reușit să jucăm mai bine. Vom vedea. E un meci, e normal în fotbal. Nu e ca și cum nu am jucat bine în toate meciurile. Trebuie să avem mai multă posesie. Nu am fost la fel de agresivi ca în alte rânduri.

Trebuie sa alergăm mult, mai ales în astfel de meciuri. Trebuie să presezi sus, să domini. Repet, nu am fost la înălțime.

(n.r. Despre meciul cu CFR) Toate meciurile devin din ce în ce mai importante. Trebuie să ne refacem și să aducem îmbunătățiri.

Tavi (n.r. Popescu) a fost out pentru o perioadă lungă. Sunt sigur că va fi mai bine în meciul următor. E un sezon lung, jucătorii dau totul. E normal ca într-un meci să nu te afli la potențial maxim.

Trebuie să ne odihnim, nu e momentul să vorbim despre duelul cu CFR. De mâine (n.r. luni, 14 aprilie) începem să analizăm meciul cu CFR”, a declarat Elias Charalambous, la microfonul Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare