FCSB riscă depunctarea în Superligă, din cauza lui Gigi Becali

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (65 de ani) a primit o suspendare severă, de șase luni, plus o amendă de 50.000 de euro, în urma declarațiilor pe care le-a făcut la adresa arbitrei Cristina Trandafir (41 de ani), după meciul FCSB – FC Botoșani, scor 3-2.

Omul de afaceri a încălcat mai multe articole din Regulamentul de Disciplină al FRF, iar unul dintre ele se distinge în mod special: 52 – care se referă la ”comportare jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului”.

FCSB riscă să fie depunctată!

Deoarece declarațiile au fost făcute în spațiul public, fapta se încadrează la punctul 2 al articolului 52, iar faptul că Gigi Becali este asimilat drept oficial al FCSB poate avea repercusiuni asupra clubului.

În Regulamentul Disciplinar postat pe site-ul FRF, tot la litera b, se menționează că „la fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancțiunii aplicată anterior, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară”.

Așadar, FCSB ar putea fi depunctată, deoarece, la scurt timp după ce Comisia de Disciplină a luat decizia suspendării și aplicarea amenzii, Gigi Becali a făcut din nou declarații cu aceeași tentă.

Rămâne de văzut doar dacă FRF va aplica ad litteram regulamentul sau dacă va încerca să evite ”dinamitarea” Superligii printr-o decizie care le-ar putea avantaja pe urmăritoarele roș-albaștrilor în cursa pentru titlu.

Gigi Becali: ”Cum adică femeia stă cu sânii în vânt şi aleargă pe lângă bărbaţi?

Iată ce a declarat Gigi Becali, la 24 de ore după ce a fost sancționat:

„Ei pot să dea un miliard, pot să dea ce vor ei. Ce a făcut Dumnezeu aşa va rămâne, aşa voi spune cu preţul vieţii. Păi, se plimbă femeile între bărbaţi la fotbal? Ei au minte întunecată! E opinia mea. 

Judeci opinia unui om, dar e ce a spus Hristos. Curentul de acum e curentul dracilor, că lumea s-a îndrăcit. Asta nu înseamnă că nu pot să îmi spun opinia. Eu mi-am spus opinia mea, de principiu.

Nu jignesc cu nimic! Ei condamnă sentimentele? Cine sunt ei? Sunt oameni ca frunza în vânt. Nici nu ştiu încotro să o apuce. N-ai voie să ai o părere? Trebuie să am părerea ta, că, dacă nu, te judec?

Bă, e o părere, nu e o jignire, o ofensă. Eu nu înţeleg. Voi aveţi altă mentalitate, alt sistem de trai. Dar când văd femeia că aleargă între bărbaţi… Cum să fie aşa ceva? Doamne Ferească-ne!

E treaba lor, dar nu e în regulă. Fac ce fac ei, n-am nicio treabă. Numai că eu îmi spun o părere. Nu m-am opus. Nu am dat-o afară de acolo. Ca imagine, mie îmi foloseşte, pentru că oamenii văd.

Cum adică femeia stă cu sânii în vânt şi aleargă pe lângă bărbaţi? Ce e amestecul ăsta? Pentru ce? Nu sunt destui bărbaţi? De ce nu merge femeia la femei să arbitreze şi bărbaţii la bărbaţi?

Nu e mai bine aşa? De ce? Pentru că majoritatea politică mondială drăcească vrea să confunde femeia cu bărbatul. N-ai văzut moda, femeia poartă pantaloni şi bărbatul începe să poartă rochie”, a declarat marți Becali, potrivit Fanatik

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare