FCSB este cea mai bună echipă din Europa League dintr-un anumit punct de vedere

După cum se știe deja foarte bine, FCSB a ajuns în optimile de finală din actuala ediție de Europa League, acolo unde urmează să se dueleze cu Lyon.

În perspectiva acestei duble manșe, UEFA i-a făcut o scurtă prezentare campioanei României prin intermediul site-ului oficial, așa cum se întâmplă mai mereu în astfel de contexte.

FCSB se află în acest moment pe primul loc în Europa League când vine vorba despre numărul de tackling-uri reușite, informează UEFA prin intermediul site-ului oficial

Printre altele și pe lângă faptul că, în mod deja obișnuit, forul continental s-a referit la echipa patronată de Gigi Becali ca la câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni din 1986, a mai fost punctat un aspect destul de interesant.

Potrivit datelor statistice folosite de instituția de la Nyon, formația antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii ar fi în acest punct al sezonului cea mai eficientă echipă din Europa League în ceea ce privește numărul de tackling-uri reușite, 169.

„Câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1986, FCSB nu a câștigat niciodată Europa League. Cea mai bună performanță a fost calificarea în semifinalele Cupei UEFA din sezonul 2005/2006. Campionii României au făcut un pas mai departe pentru depășirea acestui record după ce au eliminat PAOK.

Acum, FCSB va înfrunta o echipă a lui Lyon care a fost învinsă o singură dată în cele opt meciuri din faza principală. După ce au fost eliminați în sferturile sezonului 2022/2023, la cea mai recentă participare în Europa League, ‘Les Gones’ speră la mai bine de această dată.

Știați? FCSB a făcut mai multe tacklinguri decât orice altă echipă în acest sezon al competiției, cu un total de 169”, se arată pe site-ul UEFA.

Cum a analizat Iosif Rotariu dubla manșă cu Lyon

„În mod normal, Lyon e favorită. Au jucători mult mai valoroși și evoluează într-un campionat mult mai bun decât al României. Competiția asta ne-a oferit foarte multe surprize și nu e ca și cum ar fi Champions League, unde cam știi cine câștigă. Prima șansă o are Lyon, trebuie să fim realiști.

E diferență mare de valoare. Nu contează că meciul retur e în deplasare. Eu unul, cât am fost jucător și am evoluat în cupele europene, nu am dat importanță și am jucat la fel peste tot la un asemenea nivel. Problema este de valoare, atât. Se investesc bani foarte mulți, Lyon are o istorie în spate”, a spus fostul mare fotbalist de la Steaua și de la echipa națională a României pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare