Steaua, făcută din nou KO de UEFA! Ce a scris forul european despre FCSB, înaintea meciurilor cu Lyon

UEFA continuă să-i supere pe cei de la Steaua și consideră că FCSB este câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni din 1986.

UEFA a comis-o din nou

De-a lungul timpului, UEFA a notat cu fiecare ocazie că FCSB este continuatoarea Stelei, chiar dacă, cel mai probabil, clubul din Liga 2 a venit cu atenționări. Chiar și înaintea dublei cu Lyon, forul european a comis această greșeală în momentul în care a prezentat campioana României în exercițiu.

Recent, trupa din Ghencea a somat pagina oficială a celor de la Premier League să rectifice greșeala, după ce reprezentanții au numit-o Steaua pe FCSB.

„Câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1986, FCSB nu a câștigat niciodată Europa League. Cea mai bună performanță a fost calificarea în semifinalele Cupei UEFA din sezonul 2005/2006. Campionii României au făcut un pas mai departe pentru depășirea acestui record după ce au eliminat PAOK. 

Acum, FCSB va înfrunta o echipă a lui Lyon care a fost învinsă o singură dată în cele opt meciuri din faza principală. După ce au fost eliminați în sferturile sezonului 2022/2023, la cea mai recentă participare în Europa League, Les Gones speră la mai bine de această dată”, se arată pe site-ul UEFA.

Florin Talpan, abordat în plină stradă: „Recunoașteți că FCSB este Steaua?”

În mediul online a apărut un videoclip în care este ilustrat Florin Talpan, alături de un fan al FCSB-ului. Acesta din urmă l-a pus pe jurist să recunoască faptul că echipa lui Gigi Becali este adevărata Steaua și i-a reamintit oficialului grupării din Liga 2 că elevii lui Elias Charalambous au reușit să umple stadionul din Ghencea.

„Sunt aici cu domnul Talpan și vreau să îi transmit să recunoască și dânsul că FCSB este Steaua. Recunoașteți?”, a transmis fanul.

”Niciodată!”, a răspuns Florin Talpan.

„De ce, domnul Talpan ? Păi Gigi Becali ce a cumpărat de la Armată? FCSB este Steaua, a umplut Ghencea”, a mai completat suporterul FCSB-ului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare