Fanii au voie pe stadion la meciurile lui Dinamo! Declarația care le dă speranțe suporterilor: „Am vorbit cu Justin Ștefan”

Meciurile lui Dinamo puteau deveni extrem de complicate, după sancțiunile pe care Comisia de Disciplină le-a impus „câinilor” și celor de la UTA Arad. Cele două cluburi au primit pedeapsa de a nu avea voie să joace cu spectatori în tribune pe parcursul următoarelor patru partide de pe teren propriu, fiind amendate și cu 100.000 de lei fiecare. Ulterior deciziei, clubul Dinamo a emis un comunicat, în care a fost exprimat dezacordul față de hotărârea Comisiei de Disciplină.

Andrei Nicolescu a venit cu o propunere frumoasă pentru meciul Dinamo – Petrolul, de pe „Arcul de Triumf”. Administratorul special al „câinilor” a dezvăluit faptul că va face tot posibilul pentru ca măcar femeile și copiii să poată fi prezenți la acest duel.

Femeile și copiii ar putea asista la meciurile lui Dinamo de pe teren propriu

Dragoș Sterpu, fost lider al DDB Spania, grup de suporteri dinamoviști care au pus umărul la salvarea clubului, a făcut dezvăluiri cu privire la acest scenariu. Fanul lui Dinamo a precizat faptul că femeile și copiii vor putea merge la meciul dintre Dinamo și Petrolul, întrucât articolul 23 din regulamentul disciplinar permite acest lucru. De asemenea, Dragoș Sterpu a menționat că a luat legătura cu Justin Ștefan pentru a discuta despre această variantă, mărturisind faptul că a încercat să discute și cu Andrei Nicolescu, nereușind acest lucru.

„Dinamo va juca cu spectatori meciul de luni și îți spun și de ce. Aseară l-am sunat pe Justin Ștefan și l-am întrebat ce se poate face ca măcar femeile și copiii să intre pe stadion. Am vorbit în această dimineață cu Justin Ștefan, a luat legătura cu juristul LPF. Este articolul 23 din regulamentul disciplinar și există posibilitatea ca luni pe stadion să intre femei și copii.

L-am sunat reprezentând o grupare de suporteri dinamoviști și a fost o discuție despre această posibilitate, nu a fost o consultanță. Personal am încercat să îl sun pe Andrei Nicolescu, nu mi-a răspuns. Noi ca grupare de suporteri nu putem să intervenim, trebuie să vină o scrisoare din partea clubului Dinamo”, a declarat Dragoș Sterpu, potrivit fanatik.ro.

„Sperăm ca Tribuna 1 să fie plină cu ei”

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a lansat acest scenariu în spațiul public, potrivit căruia ar putea exista oameni în tribunele de pe „Arcul de Triumf” la duelul dintre „câini” și „găzari”.

„E o certitudine că se joacă cu porțile închise. Afectează suporterii. Vom face toate demersurile să atacăm această decizie. Trebuie să arătăm că suntem puternici. Noi suntem primii care au folosit ‘toleranță zero’. Mi-aș dori ca decizia de la apel să respecte ce își dorește Federația. Decizia aș vrea să fie în spiritul jocului.

Ideea a început azi de dimineață. Avem 200 de copii în Academie. Cred că găsim dinamoviști. Sperăm ca Federația să fie de acord, iar Tribuna 1 să fie plină cu ei”, a afirmat oficialul celor de la Dinamo, conform digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare