Explicațiile lui Ivaylo Petev după eliminarea Universității Craiova din Cupa României: „Asta e realitatea”

La finalul meciului Universitatea Craiova – Oțelul 0-1, din sferturile de finală ale Cupei României, Ivaylo Petev a apreciat că rezultatul este unul corect, prin prisma faptului că echipa sa nu a reușit să își creeze aproape deloc ocazii importante de gol.

De asemenea, tehnicianul bulgar a mai adus în discuție și faptul că este posibil ca jucătorii săi să nu fi tratat chiar cu maximă seriozitate această partidă, în baza jocurilor foarte bune și a rezultatelor excelente obținute în ultimele etape din Superliga.

Chiar și în contextul eliminării din Cupa României, Ivaylo Petev crede că echipa sa poate face un meci foarte bun împotriva celor de la FCSB

Chiar și în contextul eșecului de joi seară, Petev s-a arătat optimist cu privire la meciul crucial pe care Universitatea Craiova îl va disputa la finalul acestei săptămâni pe Arena Națională, cu FCSB, în etapa a treia a play-off-ului Superligii.

„În general, ne-am creat foarte puține ocazii. Am avut una sau două ocazii. Am făcut o greșeală în prelungiri care ne-a costat. Probabil nu am meritat să continuăm.

Asta e realitatea. Nu putem să dăm timpul înapoi. În plan ofensiv, am făcut foarte puțin. Nu cred că am subestimat-o pe Oțelul, dar am făcut puțin în atac. Probabil că după aceste meciuri fără înfrângere a rămas în mintea jucătorilor ideea că poate fi mai ușor. Noi suntem vinovați.

Am avut doi fundași cu care am vrut să atacăm. Am creat câteva ocazii. Am avut o singură situație clară. Am vrut să avem mai multe situații. Trebuie să le dăm merite Oțelului că s-au apărat foarte bine.

Nu știu cât de gravă e accidentarea lui Mitriță. Mâine voi afla. O să vedem cine va putea juca cu FCSB. De ce să îmi fie frică? Și ei sunt 11 și noi suntem 11. Mai sunt multe meciuri”, a spus Ivaylo Petev la finalul meciului Universitatea Craiova – Oțelul 0-1, citat de digisport.ro. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare