Mehmet Topal a aflat cu puțin timp înainte de meciul FCSB – Petrolul Ploiești de sâmbătă seară că trebuie să opereze de urgență o modificare în primul 11 pe care îl gândise inițial.
Antrenorul turc, care în acte este doar secund pentru că nu deține încă licența PRO și este „acoperit” din acest punct de vedere de bosniacul Sanjin Alagic, l-a titularizat în primă fază pe postul de fundaș dreapta pe portughezul Ricardinho, fost la FC Voluntari, printre altele.
Ricardinho a acuzat o răceală în ziua meciului FCSB – Petrolul Ploiești, iar Mehmet Topal a fost nevoit să îl înlocuiască de urgență cu Sergiu Hanca pe postul de fundaș dreapta
Doar că fotbalistul în vârstă de 30 de ani a anunțat cu doar aproximativ două ore înainte de fluierul de start că nu se simte chiar foarte bine și că nu crede că poate performa la un nivel bun în această partidă.
Din informațiile noastre, Ricardinho se confruntă cu o răceală destul de puternică și a acuzat o stare de rău din această cauză încă din dimineața zilei de sâmbătă.
Cu toate acestea, el și-a dorit să evolueze în acest joc de pe stadionul Steaua din Capitală și a depus eforturi consistente în acest sens, dar în cele din urmă s-a văzut nevoit să se recunoască învins de această răceală și să spună pas.
În locul său, Mehmet Topal și Sanjin Alagic l-au trimis în primul 11 în regim de urgență pe Sergiu Hanca, cel care se afla inițial pe lista rezervelor, pe poziția de fundaș dreapta, una pe care el a mai evoluat de-a lungul carierei sale, în special în perioadele petrecute la ASA Tg. Mureș și Dinamo.
Cum s-au prezentat în cele din urmă echipele la această partidă:
FCSB (4-3-3): Târnovanu – V. Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Fl. Tănase, Șut, Olaru (cpt.) – Băluță, Bîrligea, Oct. Popescu
Rezerve: A. Vlad – Panțîru, Miculescu, Ștefănescu, Edjouma, D. Popa, Chiricheș, Baeten, Pantea, Musi, Alhassan, Luis Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous
Petrolul Ploiești (4-1-4-1): Zima – Hanca, Papp, Huja, Dumitriu – T. Keita – M. Rădulescu, Fabricio Santos, Jyry, Grozav (cpt.) – Tudorie
Rezerve: Eșanu, Bălbărău – Stănică, Jahic, D. Radu, M. Bratu, Tolea, Bempah, Boțogan, D. Ilie, Roche
Indisponibili: Ricardinho
Antrenor: Mehmet Topal
Pe de altă parte, fanii „lupilor galbeni” au primit și o veste bună în ziua acestui meci cu FCSB, legată de faptul că fundașul central titular Marian Huja și-a prelungit contractul cu formația de pe „Ilie Oană”.