Eugen Trică, în culmea disperării după FC Botoșani – FCU Craiova 4-1: „Așa ceva n-am mai văzut de foarte mult timp! Vin suporterii, plâng”

Eugen Trică a făcut o adevărată criză de nervi la finalul meciului FC Botoșani – FCU Craiova 4-1, rezultat care a făcut ca echipa sa să ajungă pe loc direct retrogradabil în Superliga.

La finalul partidei, suporterii olteni prezenți la stadion i-au băgat în ședință pe antrenor și jucători, iar unul dintre fani a putut fi chiar surprins de camerele TV în timp ce plângea din cauza rezultatului.

Eugen Trică, extrem de vehement la adresa arbitrajului din meciul FC Botoșani – FCU Craiova 4-1

La final, antrenorul formației din Bănie a criticat în termeni foarte duri arbitrajul brigăzii conduse de Iulian Călin și a considerat că acesta a fost principalul motiv pentru care oltenii nu au reușit să obțină mai mult din acest meci de la Botoșani.

„Un meci de la extaz la agonie. Noi am arătat un fotbal total 60 de minute, echipa adversă nu știu dacă a avut vreo ocazie. Controlezi jocul, ai inițiativă. Apoi, agonia. Am greșit noi după minutul 60, am făcut acel penalty, după care și-au intrat arbitrii în rol.

Mă întorc puțin. Două meciuri foarte importante, Iașiul și Botoșaniul. Cei care fac delegările… N-ai cum să-l trimiți la Iași pe Vidican și la VAR pe Iulian Dima. N-ai cum să-i trimiți pe acești arbitri la meciuri foarte importante.

Venim la Botoșani, Iulian Călin la centru, Mladinovici VAR. Nu se poate așa ceva. Ei nu arbitrează. N-am zis nimic după meciul de la Iași, chiar dacă a fost penalty foarte clar.

Băieții ăștia nu arbitrează. Știți cine arbitrează? Spectatorii! Spectatorii arbitrează. Dacă la Iași era Hațegan, îl mai întorcea Dima de la VAR pe Hațegan? Niciodată!

Vrem arbitri buni! Pentru că sunt meciuri decisive. Au venit suporteri de la Craiova, plâng! Vrem arbitraj bun, pentru că ei nu arbitrează, arbitrează spectatorii! Dacă zice spectatorul că e aut, tușierul dă aut.

Nu se poate așa ceva. Așa arbitraj eu n-am mai văzut de foarte mult timp. Înainte se mai dădea pentru gazde 5-10%. Acum a fost mai mult de 10%.

Echipa asta a arătat foarte bine. Toți antrenorii se vaită de lucrurile astea, dar nu se ia nicio măsură. Arbitrii buni ai noștri care sunt prin Europa League sau prin Champions League, unde sunt? Veniți, că aici sunt meciurile importante. Sunt oameni care investesc foarte mulți bani. Domnul Mititelu investește foarte mulți bani.

Vrem arbitri buni, care știu să arbitreze. Nu Călin, nu Vidican. Reveniți-vă, domnilor! Mulțumesc”, a spus Eugen Trică la finalul meciului FC Botoșani – FCU Craiova 4-1, citat de digisport.ro. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare