Revenită pe teren după aproape 5 luni, Simona Halep a fost eliminată de la turneul WTA 125 de la Hong Kong, în turul doi, de rusoaica Anna Blinkova (locul 78 WTA), scor 2-6, 1-6.
Ion Țiriac: „Îți trebuiesc cel puțin 50 de meciuri ca să recapeți forma”
Simona Halep se află în căutarea formei din trecut, atunci când era cea mai bună jucătoare a lumii. Din păcate pentru sportiva noastră, perioada lungă de inactivitate, din cauza episodului de dopaj, a forțat-o să iasă din circuit și să se prăbușească în clasamentul WTA.
Mai mult, Simona Halep și-a ieșit și din ritm, iar acest lucru se vede din plin. Întrebat despre situația jucătoarei, Ion Țiriac a oferit un verdict clar, însă nu foarte încurajator pentru „Simo”.
„Eu nu pot să spun direct din experiența mea. După 59 de partide din luna mai până în luna decembrie câștigate, toate turneele câștigate, inclusiv French Open și US Open, un singur meci pierdut de Vilas (n.r. Guillermo Vilas, fost tenismen argentinian) la Wimbledon în 1977 și a luat două luni de vacanță.
Mai și înota, mai și fugea în acest timp, dar i-a trebuit un an și ceva ca să îl aduc măcar aproape de nivelul la care a fost. Era destul de în vârstă, avea 30 și ceva de ani.
După părerea mea, îți trebuiesc cel puțin 50 de meciuri, cu calificări, cu tot, ca să recapeți forma. Simona, dacă asta își dorește, asta să facă”, a spus Ion Țiriac.
Simona Halep, salt de 252 de locuri în clasamentul WTA
Din cauza suspendării ca urmare a testului anti-doping pozitiv, Simona Halep s-a prăbușit în clasamentul mondial și a ajuns printre ultimele sportive. Înaintea turneului de la Hong Kong, fostul lider WTA ocupa locul 1130, însă victoria obținută în fața Arinei Rodionova a făcut-o să avanseze nu mai puțin de 252 de poziții.
Potrivit noului clasament WTA, actualizat luni, Simona Halep ocupă acum locul 878 în ierarhia mondială. Cea mai bună clasare pentru o sportivă din România îi aparține Soranei Cîrstea (locul 69), urmată de Jaqueline Cristian (locul 75, salt de cinci locuri) și Gabriela Ruse (locul 90, salt de trei locuri).
„Revenirile nu sunt niciodată ușoare. Hong Kong, mulțumesc pentru primirea călduroasă”, a scris Simona Halep, după eliminarea de la Hong Kong, pe Instagram.