Englezii au tras linie după ce Radu Drăgușin a jucat al treilea meci consecutiv ca titular! Ce notă a primit și concluzia dură în privința românului

Radu Drăgușin (22 de ani) a jucat al treilea meci consecutiv ca titular la Tottenham. Amicalul dintre Spurs și Newcastle s-a jucat la Melbourne (Australia) și s-a terminat la egalitate, 1-1.

James Maddison a deschis scorul în minutul 32, iar Alexander Isak a egalat în minutul 45 al partidei amicale. Titular, Radu Drăgușin a rezistat pe teren până în minutul 71, când a fost înlocuit cu Tyrese Hall. La final, jurnaliștii britanici au tras linie, iar concluzia a fost una dură pentru român, folosit pentru prima dată pe postul său favorit.

Ce notă a primit Radu Drăgușin după al treilea meci ca titular pentru Tottenham

Vești bune pentru Edi Iordănescu din partea lui Radu Drăgușin. Fundașul a fost trimis titular de Ange Postecoglou pentru al treilea meci consecutiv.

Amicalul din Australia a fost câștigat de Newcastle, după loviturile de departajare: 5-4 (1-1 după 90 de minute).

A fost prima partidă în care Radu Drăgușin a fost folosit pe postul său preferat, fundaș central dreapta. Deși a evoluat în nota echipei, românul a fost notat cu 6.3 de Sofascore, cea mai mică notă dintre titularii lodonezilor.

Spurs Web l-a notat cu 6 și a notat că Drăgușin va fi rezerva lui Romero, iar Spurs va trebui să mai aducă un fuddaș central stânga.

”A jucat câteva meciuri pentru Spurs deja, dar în meciul acesta l-am văzut pentru prima dată pe Radu Drăgușin pe poziția sa preferată – fundaș central dreapta. Credem că Tottenham va transfera încă un apărător central de picior stâng în această vară, iar Drăgușin va deveni rezerva lui Cristian Romero.

Spurs va avea nevoie de câte doi jucători pe fiecare poziție în următorul sezon, pentru a face o figură frumoasă în Europa. Din fericire, Drăgușin a arătat foarte bine, puternic, s-a simțit confortabil cu mingea la picior”, au notat britanicii.

„Ce mod de a încheia sezonul! În aceste câteva luni pe care le-am petrecut la Tottenham Hotspur, am simțit un sentiment incredibil de apartenență. Mulțumesc, familiei Spurs, pentru că m-a primit cu brațele deschise. Haideți să continuăm împreună!”,
Radu Drăgușin, pe Instagram, la finalul sezonului din Premier League

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare