Elias Charalambous a intrat în direct cu o oră înaintea meciului Qarabag – FCSB din Europa League. Ce a declarat antrenorul campioanei României

Elias Charalambous a prefațat din nou meciul Qarabag – FCSB de joi seară din Europa League, cu doar aproximativ o oră înainte de startul partidei de la Baku.

Antrenorul campioanei României a spus în principiu că se așteaptă la o misiune dificilă pentru jucătorii săi, în primul rând prin prisma faptului că gruparea din Azerbaijan a arătat până acum în acest sezon european, și nu numai, că dispune de o forță ofensivă destul de importantă.

Elias Charalambous, intervenție în direct cu doar o oră înainte de startul meciului Qarabag – FCSB din Europa League: „Știm foarte bine că au o echipă foarte competitivă”

Pe de altă parte, tehnicianul cipriot a fost întrebat și în legătură cu gazonul stadionului pe care se dispută această partidă și a ținut să puncteze că „elevii” săi nu ar trebui să se gândească prea mult la acest aspect, ci să se concentreze doar la ce au ei de făcut pe teren, indiferent de modul în care ar urma să se prezinte suprafața de joc.

„Ne așteaptă un meci foarte, foarte dificil. Qarabag nu a obținut punctele pe care trebuia să le fi obținut, dar știm foarte bine că au o echipă foarte competitivă.

Trebuie să fim concentrați, în cea mai bună formă. Știm că trebuie și să suferim, dar am încredere că jucătorii sunt în formă bună. Suntem pregătiți. V-am spus și ieri că ne-am pregătit pentru un meci complicat. Indiferent cum va fi terenul, trebuie să dăm totul.

Qarabag e o echipă foarte ofensivă, și în Europa League, cu echipe mari, precum Ajax, au jucat în același fel. Ne așteptăm să joace așa și cu noi, un joc ofensiv. I-am analizat și sperăm să ne descurcăm bine.

Dacă nu lucrăm bine ca echipă, colectiv, nu putem câștiga. Am văzut și în alte meciuri, mai ales în Europa, că băieții au lucrat împreună. La fel și în seara asta, pentru puncte avem nevoie să lucrăm bine colectiv, ca echipă. Vrem să câștigăm, acesta este obiectivul nostru. Sper să o putem face”, a spus Elias Charalambous în direct la Digi Sport.

Echipele de start de la această partidă de la Baku:

Qarabag (4-2-3-1): Buntic- Silva, Mustafazade, Medina, Jafarguliyev- Julio Romao, Jankovic- Kashchuk, Leandro Andrade, Zoubir- Akhundzade
Rezerve: Mammadzada, Kochalski, Benzia, Addai, Rochar Almeida, Gurbanli, Isaev, Bayramov, Vesovic, A. Huseynov, B. Huseynov, Andrade
Antrenor: Gurban Gurbanov

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan, Șut – Miculescu, Tănase, Ștefănescu – Bîrligea
Rezerve: Udrea M.Popescu, Edjouma, Popa, Toma, Băluță, Pantea, Musi,
Absenți: Popescu, Lixandru, Olaru, Chiricheș (accidentați), Zima, Cisotti (fără drept de joc)
Antrenor: Elias Charalambous

Arbitru: Filip Glova (Slovacia)
Asistenți: Daniel Polacek și Peter Bednar (ambii din Slovacia)
Arbitru de rezervă: Lukas Dzivjak (Slovacia)
Arbitru VAR: Michal Ocenas (Slovacia)
Asistent VAR: Martin Dohal (Slovacia)

Stadion: Tofiq Bahramov (Baku)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare