E coadă la Rapid! Conducerea clubului a negociat cu cinci antrenori români pentru înlocuirea lui Marius Șumudică

Marius Șumudică (54 de ani) are șanse minime să mai continue la Rapid din noul sezon.

Dan Șucu a trecut la treabă și a luat pulsul antrenorilor

Rapid a avut parte de un nou sezon modest, iar Dan Șucu pregătește schimbări la nivelul clubului. Pe lângă îndepărtarea lui Viorel Moldovan din funcția de președinte, acționarul majoritar vrea să-l dea afară și pe Marius Șumudică.

În ultimele săptămâni, Rapid ar fi discutat cu Răzvan Lucescu, Cosmin Contra, Edi Iordănescu, Daniel Pancu și Marius Măldărășanu, plus alți doi italieni, susține iamsport. Primii trei menționați au refuzat din start propunerea giuleștenilor, astfel că Dan Șucu și Victor Angelescu trebuie să continue căutările.

În momentul de față, Marius Măldărășanu ar avea cele mai mari șanse să devină antrenorul Rapidului.

Marius Șumudică: „Mai am două săptămâni și vom trage linie”

Marius Șumudică s-a arătat total nemulțumit de atitudinea elevilor săi din derby-ul cu Dinamo. Antrenorul Rapidului a dezvăluit că au existat jucători care au cerut schimbare la pauză, lucru care l-a enervat teribil pe tehnician.

Totodată, Șumudică a dat din nou de înțeles că sunt șanse să plece de la Rapid la finalul sezonului curent.

„Asta e nivelul pe care îl avem în momentul de față. Trebuie să spunem adevărul și să nu mai ascundem mizeria sub preș. Atât putem, din păcate. Chiar nu înțeleg, la Hermannstadt, când trebuia să mergem în finală, am clacat. Nu înțeleg de unde atâta frică. Parcă ei își doreau mai mult decât noi, de parcă ei aveau șanse, iar noi eram în insolvență.

Trebuie să recunoaștem, asta e realitatea. Din punct de vedere fotbalistic, în momentul de față, cred că această echipă a scos maximul din ce putea scoate. Jalnic! Am încercat, am făcut schimbări la pauză, am introdus jucători tineri să joace, toată lumea. Am încercat să le dau minute tuturor. Ce să facem? Dacă sunt jucători care îmi spun la pauză că nu mai pot…

Acestea sunt lucruri interne pe care nu le discut. Ce rost are? Mai sunt două săptămâni, am încercat să fac tot ce ține de mine. Ăsta e nivelul pe care îl avem în momentul de față și, din păcate, vă spun că la meciurile în care trebuie să jucăm pentru rezultat, nu reușim să ne mobilizăm.

Nu știu ce s-a pierdut. Eu încerc pe toate căile să îi antrenez. Am pierdut jucători săptămâna asta. Altfel era dacă îl aveam pe Keita în teren, sunt convins, un jucător care pune suflet și joacă. Nu vreau să vorbesc la cald, dar cu o astfel de mentalitate, dacă nu putem să avem atitudine, ne e frică să ieșim la minge… pentru mine e dezolant!

Nu știu dacă este adevărat, asta e problema acționariatului. Eu mai am două etape. Am muncit, am luat echipa de unde am luat-o, am încercat să o duc cât mai sus posibil. În ultimii patru ani, nu cred că Rapid a ajuns în ultimele trei etape din play-off cu șanse la un obiectiv. Acum am avut, dar de fiecare dată când am avut șansa să arătăm că merităm să fim acolo, am clacat și n-am avut curaj să ne autodepășim și să câștigăm meciul ăsta.

„Am scos maximum până în momentul de față”

Nu înțeleg cum în a doua repriză jucăm extraordinar cu CFR Cluj, cu FCSB nu ieșim din jumătatea terenului, iar astăzi jucăm așa… Prea mare discrepanța de la o săptămână la alta. Eu nu mă uit la ce se întâmplă cu celelalte echipe, mă uit la jocul nostru – deplorabil! A fost probabil și vina mea, dar nu cred că sunt singurul care trebuie să răspundă pentru astfel de rezultate, în final.

Am și eu vina mea, trebuie să recunosc, și știți cum e, antrenorul plătește. Din punct de vedere fotbalistic, eu am făcut tot ce am știut mai bine, am încercat. Eu cred că am scos maximum până în momentul de față.

(n.r. – despre retragerea lui Șăpunaru) Nu știu, nu este problema mea. Eu sunt la dispoziția clubului. Acesta e ultimul meci pe Giulești. Nu știu ce se va întâmpla”, a spus Marius Șumudică la finalul meciului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare