După ce a lipsit de la antrenamentele CFR-ului ca să-şi pună păr, Adi Mutu s-a plâns dintr-un motiv incredibil înaintea meciului cu Sepsi | FOTO

Adrian Mutu (45 ani) a profitat de pauza din Superligă, provocată de amicalele României cu Irlanda de Nord (1-1) şi cu Columbia (2-3), şi a dat o fugă până la o clinică privată din Turcia, pentru un implant de păr, în urmă cu 10 zile.

Intervenţia respectivă a determinat, automat, şi o absenţă a „Briliantului” de la antrenamentele CFR-ului. Aproximativ 2 zile a fost plecat Mutu din România.

S-a plâns că n-a avut timp destul

Joi, înaintea meciului cu Sepsi, din a doua etapă a play-off-ului, tehnicianul ardelenilor s-a plâns că n-a avut destul timp la dispoziţie pentru a pregăti meciul cu covăsnenii. Partida se dispută vineri, de la ora 20.30, la Sf. Gheorghe.

Mutu e dezamăgit că joacă vineri, iar CFR Cluj e prima echipă dintre cele care se bat la play-off care evoluează în Superliga după finalul pauzei internaționale.

„Am lucrat și fizic și tactic, chiar dacă am avut 10 jucători plecați. Nu-mi convine programul, suntem echipa cu cei mai mulți jucători la loturi și jucăm primii. Mogoș e bine, a făcut primul antrenament cu noi O să și meargă cu noi la Sf. Gheorghe. A avut amețeli zilele acestea.

Nu e mare bucurie când jucătorii plecați, pentru că nu am putut să îmbunătățesc prea multe. Am avut câțiva jucători de bază, și unii din academie. Am avut și un amical în care au debutat unii jucători de la academie. Sperăm să fie toți jucătorii apți pentru meciul de vineri.

Când am venit aici, echipa avea o victorie în ultimele 12 meciuri. Din 9 meciuri cu mine, a câștigat 5 și a făcut două egaluri, deci 80% rezultate pozitive cu același lot. Se putea și mai bine”, a declarat Adrian Mutu.

Otele, ţintă pentru Brighton

Otele a fost adus de la UTA Arad în vara anului 2023. Nigerianul a marcat 13 goluri și a reuşit şi 6 pase de gol pentru CFR. Otele a atras atenția lui Brighton şi Napoli.

“Nu mă miră, de ce să mă mire? Otele este un jucător modern, care poate să joace în Premier League. Are o forţă fizică incredibilă, are şi tehnică în regim de viteză foarte bună.

Mai trebuie să lucreze şi să fie mai atent la finalizare, la ultimele șuturi, acolo. Sunt foarte mulțumit de el, aşa că nu mă miră, dar sper ca el să stea concentrat aici şi vedem de la vară ce se va întâmpla. Dar are calităţi să joace la Brighton fără probleme”, a spus Adrian Mutu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare