Dezastru în apărarea lui Tottenham! Radu Drăgușin, un nou meci pe bancă

Liverpool s-a impus cu scorul de 4-2 în fața celor de la Tottenham, într-un meci în care Radu Drăgușin a fost încă o dată rezervă neutilizată. 

Defensiva este un haos, iar fanii îl cer pe Drăgușin pe teren

După fluierul care a anunțat finalul primei reprize, doi dintre rivalii lui Radu Drăgușin pentru postul de titular au fost aproape de bătaie. Cristian Romero și Emerson Royal sunt victimele conflictului. Cei doi și-au aruncat cuvinte grele în drumul spre vestiare. A fost nevoie de intervenția portarului Guglielmo Vicario ca lucrurile să nu se agraveze.

Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a declarat că dacă jucătorul român e posibil să plece. Dacă acesta va continua să fie rezervă și antrenorul nu-l va lua în considerare, un transfer nou s-ar întâmpla.

„Dacă Bayern și Tottenham nu ar fi fost interesate de el, ar fi ales-o pe Napoli. Conte este unul dintre cei mai buni antrenori din lume, ar fi o onoare pentru Drăgușin să lucreze cu el, dar deocamdată este dificil de spus ce se va întâmpla.

Apoi, dacă va veni o ofertă de împrumut din partea lui Napoli, cu Antonio Conte, antrenor, va trebui să o luăm în calcul.

Atunci când lucrezi cu cineva de nivelul lui Antonio Conte, înveți foarte multe lucruri. Dacă Postecoglou îi va spune lui Drăgușin la finalul sezonului că va fi în continuare rezervă, nu cred că el va rămâne acolo fără să joace.” a spus Florin Manea, potrivit Radio CRC.

Fanii lui Tottenham sunt în disperare! „Ce trebuie să facă Drăgușin ca să joace?”

Nici fanii nu mai au răbdare cu duo-ul de fundași centrali care de la meci la meci fac greșeli majore. Diferiți suporteri au lăsat comentarii pe rețelele sociale în care îl cer pe fundașul român să fie titular.

„Dacă nu-l văd pe Drăgușin titular cu Liverpool, nu mă uit la meci! Ange e în stare să joace cu Emerson… Adio UCL.

Drăgușin e un monstru în aer, dar stă și încălzește banca. E rușinos și patetic!

Ce trebuie să facă Drăgușin ca să joace?” au fost câteva dintre declarațiile fanilor disperați de situația în care se află clubul.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare