Denis Alibec, pus pe glume la reunirea celor de la Farul: „N-am sărit deloc peste sarmale în vacanță!” Ce obiectiv are atacantul „marinarilor” în 2025

Denis Alibec, atacantul „marinarilor”, a fost pus pe glume la prima conferință a celor de la Farul Constanța în 2025.

Denis Alibec, pus pe glume la reunirea celor de la Farul: „N-am sărit deloc peste sarmale în vacanță!” Ce obiectiv are atacantul „marinarilor” în 2025

Fotbalistul lui Gică Hagi a recunoscut că nu a stat departe de mâncarea preferată în vacanță, dar a știut să gestioneze mai bine pauza față de alți ani.

În ceea ce privește obiectivele sale, Denis Alibec vrea să prindă play-off-ul alături de Farul și să înscrie cât mai multe goluri.

„Sper să prindem play-off-ul și să ajungem cât mai departe în Cupa României. Îmi doresc să fiu sănătos și să-mi ajut echipa cu cât mai multe goluri.

Vacanța a fost foarte scurtă, dar asta este. A fost doar de-o poză. N-am sărit peste sarmale, dar am învățat să mă reglez un pic, să zic așa.

E mult mai bine să rămânem aici (n.r. – la Constanța). Avem nevoie să stăm cât mai mult împreuna și să ne pregătim foarte bine. Pentru noi rezultatele bune sunt victoriile. Din cele nouă meciuri rămase trebuie să câștigăm cât mai multe.

Ar fi prima oară în cariera mea când n-aș prinde play-off-ul, sper să nu se întâmple. Nu vrem să ne uităm în jos în clasament. Ne uităm la cele șase (n.r. – din play-off), e mai bine acolo”, a spus Alibec după primul antrenament din anul 2025.

Ce se întâmplă cu transferul lui Denis Alibec la FCSB: „Putem să discutăm”

Denis Alibec se află pe lista dorințelor lui Gigi Becali pentru anul 2025. Cu toate acestea, FCSB-ului îi va fi extrem de greu să pună mâna pe atacantul Farului, însă Gică Popescu a făcut un anunț entuziasmant pentru campioana României.

Concret, Farul va lua în calcul orice propunere venită pe numele lui Denis Alibec, la fel cum se va întâmpla și în cazul celorlați jucători. Este foarte bine cunoscut faptul că Gică Hagi este nevoit să-și vândă an de an cei mai buni fotbaliști pentru a-și duce mai departe proiectul început la Farul, iar Gigi Becali a profitat în mai multe rânduri de acest lucru.

„Știți foarte bine că dânsul vorbește foarte mult. Sunt foarte multe nume pe care dânsul le-a vehiculat în toată această perioadă. Dacă FCSB va face o ofertă pentru Alibec, probabil că atunci putem să discutăm.

Întotdeauna a existat deschidere să ascultăm oferte și să negociem oferte pentru jucătorii noștri. Dar, de aici și până la a se întâmpla un transfer, este cale lungă. Denis Alibec a făcut un meci bun aseară, păcat că s-a accidentat. E o leziune musculară, dar nu știu cât de gravă este. Va trebui să facă un RMN”, a declarat Gică Popescu, potivit prosport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare