Denis Alibec a avut un discurs dur la finalul meciului dintre Farul și Dinamo. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1, în Superliga României.
Denis Alibec, discurs dur la finalul meciului dintre Farul și Dinamo: „Ei n-au existat pe teren!”
Atacantul „marinarilor” și-a exprimat nemulțumirea legată de rezultat, concluzionând că Farul ar fi meritat pe deplin victoria.
Nici arbitrajul nu a scăpat de criticile omului de națională, care acum este cu gândul la meciurile din Liga Națiunilor, fiind convocat din nou de Mircea Lucescu.
„E frustrant, ei n-au ieșit din jumătatea lor, au avut un singur șut pe poartă. Am avut 3 penalty-uri neacordate. Eu am fost la Euro, mi s-a explicat că orice tragere în careu e penalty, eu așa știu.
Nu vreau să comentez, sunt foarte nervos acum, am avut șansa de a marca după pasa lui Ganea, trebuia să înscriu. E frustrant, ai atâtea ocazii, atâtea faze și nu poți să finalizezi că te trage adversarul. Ce trebuie să fac ca să fie penalty?
Ne afectează! Ca și meciul de la Buzău, a fost o înfrângere grea. Acum acasă n-am reușit să câștigăm, chiar dacă Dinamo n-a existat pe teren. Trebuie să ne revenim, să punem în practică jocul, eu zic că am făcut un meci bun.
(n.r. despre convocarea la echipa națională) Nu am pauză, nu e problemă. M-am obișnuit cu programul ăsta. Trebuie să mă calmez un pic, să fiu concentrat în continuare și să joc tot mai bine”, a declarat Denis Alibec după meci, la Prima Sport.
Gică Hagi, critic la adresa arbitrajului: „Au fost penalty-uri”
La finalul meciului, Gică Hagi a oferit și el un discurs dur la adresa brigăzii de arbitri conduse de Adrian Cojocaru, sugerând că echipa sa ar fi trebuit să primească cel puțin un penalty. „Regele” a subliniat că Farul a dominat partida și ar fi meritat să plece cu toate cele trei puncte.
„După jocul pe care l-am făcut, zic că meritam să câștigăm. Am avut multe ocazii. Ei au început foarte bine, dar după aceea am făcut ce trebuie, în special în repriza a doua. Și în prima repriză am avut ocazii… dar a fost un meci egal. Penalty-uri nu știu câte… cred că au fost. Ce să facem, mergem înainte”, a declarat Hagi la flash-interviu.
Hagi a detaliat câteva faze controversate din joc, inclusiv un presupus fault asupra lui Dican și o intervenție asupra lui Alibec. Antrenorul Farului și-a exprimat dezamăgirea față de deciziile luate pe teren, dar a încheiat prin faptul că echipa trebuie să continue să muncească și să își îmbunătățească jocul.
„La Dican a fost împins clar. Arbitrul a zis că Dican a împins. Dacă e împins, cum să împingă?! La Alibec cred că a fost, dar ăsta e fotbalul. Cu bara și ocaziile pe care le-am avut… Trebuie să muncim așa, să avem mai mult noroc. E o dezamăgire, dar mergem înainte”, a încheiat Hagi.