Daniel Oprița anunță că Steaua nu este pregătită pentru Superliga: „Nu avem buget pentru promovare”

Așa cum se întâmplă în fiecare vară, Steaua intră într-un proces de reconstrucție.

Daniel Oprița, luat prin surprindere: „Ne-ar prinde puțin descoperiți”

De această dată însă, Steaua poate fi contra cronometru, în condițiile în care poate obținute dreptul la promovarea în Superliga. Se lucrează la schimbarea Legii Sportului, iar Daniel Oprița spune că formația din Ghencea este nepregătită la ora actuală pentru pasul în primul eșalon.

„Este o veste bună, așteptată de mult timp de toți steliștii. Nu știu dacă se va realiza… Ne ia prin surprindere din punct de vedere al lotului, pentru că știți că au plecat foarte mulți jucători de la noi.

Acum încercăm să facem un lot. Un lot pentru promovare va fi mult mai dificil de făcut. Dar numai să se ajungă acolo, să avem dreptul acesta. Din acel moment, probabil că ar trebui să căutăm mai mulți jucători, să facem un lot care să poată să obțină acest obiectiv.

Nu va fi ușor, chiar va fi greu, pentru că au plecat foarte mulți jucători. Ne-ar prinde puțin descoperiți, dar mă gândesc că și bugetul ar fi altul. Dar prima dată să se ajungă acolo.

Dacă vom primi dreptul de promovare, va trebui, într-un timp foarte scurt, să facem un lot competitiv. În momentul de față, bugetul nu este pentru promovare. Până acum, nu am avut nicio discuție cu conducerea în acest sens. Eu mai am un an de contract și merg mai departe. Nu m-am gândit, până acum, la prelungirea contractului”, a declarat Daniel Oprița, potrivit prosport.ro.

10 plecări de la Steaua

La o zi după ce Daniel Oprița a decis să continue ca antrenor la Steaua, formația din Ghencea a anunțat 10 plecări. Misiunea roș-albaștrilor este să construiască un lot competitiv pentru noul sezon din Liga 2 și să țintească primele locuri în clasament, chiar dacă nu există dreptul de promovare în momentul de față.

FOTBAL

Zece plecări din Ghencea

 Clubul Steaua București anunță despărțirea de zece fotbaliști care au evoluat, până la finalul sezonului 2024-2025, la formația pregătită de Daniel Oprița și Fane Nofitovici.

Astfel, David Matei, Rober Sierra, Daniel Iglesias, Daniel Vîrtej, Ignacio Heras, Cristian Măgerușan, David Păcuraru, Mihai Kereki, Rareș Enceanu și Adrian Pop au părăsit formația noastră.

Steaua București le mulțumește pentru tot ceea ce au realizat în tricoul roș-albastru și le dorește mult succes în viitor”, a postat Steaua București.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare