Dan Șucu vrea să aducă la Rapid tot ce este mai bun. După nenumăratele încercări eșuate, patronul din Giulești a trimis o ofertă oficială lui Gheorghe Hagi (59 de ani) pentru unul dintre cei mai importanți jucători.
Dan Șucu îl vrea pe Constantin Grameni la Rapid
În această perioadă de mercato, Constantin Grameni (21 de ani) a fostul unul dintre cei mai curtați jucători din Superligă, însă Gică Hagi nu a renunțat la el atât de ușor.
Așa cum se știe, FCSB a fost foarte interesată de mijlocaș, însă, se pare că Rapid are mai multe șanse de a-l obține pe acesta.
Potrivit jurnalistului Sorin Chiriac, oficialii de la Rapid au făcut o ofertă pentru Dina Grameni. Conform celor de la FANATIK, Dan Șucu este dispus să plătească în schimbul mijlocașului central 400.000 de euro plus 15% dintr-un viitor transfer.
„Rapid s-ar fi înțeles cu Farul pentru mijlocașul Dina Grameni! Dan Șucu și Gică Hagi ar fi bătut palma și mâine s-ar putea semna contractul, dacă nu apar situații neprevăzute… Există și varianta ca Rapid să dea în împrumut un jucător, în contul lui Grameni.
Nu uitați… știți voi
Revin mâine cu atacantul ofertat de giuleșteni… „ a transmis Sorin Chiriac pe contul oficial de Facebook.
În caz că „Regele” va accepta oferta, mijlocașul de la Farul Constanța se va alătura echipei antrenate de Marius Șumudică (53 de ani) încă de duminică, 8 septembrie.
Gică Popescu, discurs manifest despre viitorul lui Constantin Grameni
Prezent la inaugurarea noului hotel al Academiei Hagi, din Ovidiu, Gică Popescu a fost chestionat despre viitorul mijlocașului de la malul mării. Oficialul fostei campioane a precizat că fotbalistul și-a atins apogeul la gruparea constănțeană în clipa în care a câștigat SuperLiga României în stagiunea 2023/24.
„(n.r. Ar fi o pierdere să plece Grameni de la Farul?) Nu cred că poate face mai mult decât a făcut până acum. A avut o evoluție foarte bună în momentul în care a câștigat campionatul și noi atunci am crezut că se va transfera. Eu sper să meargă la un club care să-l propulseze chiar mai sus decât aici la Farul.” a spus Gică Popescu în cadrul unei conferințe de presă.