Simona Halep a intrat cu voie bună şi optimism în 2025. Fostul nr.1 WTA a petrecut, alături de familie, la un hotel din Poiana Brașov.
Jucătoarea de tenis a fost în vervă şi a acompaniat-o chiar pe Loredana Groza, care a întreţinut atmosfera de petrecere.
Ce piese a cântat Simona Halep
Sportiva de 33 de ani a vrut, parcă, să lase în trecut problemele din tenis, legate de suspendări şi accidentări, şi s-a distrat pe cinste.

Loredana a cântat melodiile ”Cine iubeşte şi lasă” şi ”Un trandafir creşte la firida mea”, la ultimul cântec fiind acompaniată de Simona.
Artista a postat şi un filmuleţ în care apare cântând alături de sportivă, cu legenda: ”Simona Halep, te iubesc”.

Simona Halep ratează Australian Open 2025
Simona Halep primise un wild card și putea evolua la Australian Open, însă problemele medicale au forțat-o să se retragă. Sportiva din România a făcut anunțul trist pe rețelele sociale și a transmis că va fi indisponibilă la primele turnee din 2025.
„Salut. Am vrut să vă urez Sărbători fericite și să vă ofer noi detalii. Din păcate, după ce am jucat în Abu Dhabi, am simțit din nou dureri la genunchi și la umăr.
După ce am discutat cu echipa mea, am ajuns la concluzia că e nevoie să amânăm startul sezonului. Nu este ceea ce mi-am dorit, dar aș vrea să mulțumesc organizatorilor de la Auckland și Australian Open pentru wild card-uri. Îmi pare rău că nu le pot accepta de această dată.
Mă voi recupera și sper să fiu aptă pentru a juca la Cluj, acolo unde sunt nerăbdătoare să joc în fața incredibililor fani români”, a transmis Simona Halep pe Instagram.
Sportiva din România încheie anul pe locul 873, potrivit noului clasament publicat de cei de la WTA în cursul zilei de luni. Sorana Cîrstea (34 de ani) este cel mai bine clasată jucătoare din România: ocupă locul 69 în ierarhia WTA.