Cum poate ajunge Radu Drăgușin titular la Tottenham. „Nu este pentru prima dată când Postecoglou alege un astfel de joc”

Radu Drăgușin a jucat doar 30 de minute la Tottenham în șase partide, dar ar putea să primescă foarte curând o șansă. Jurnaliștii din Anglia au făcut o analiză și i-au transmis internaționalului român care este momentul în care trebuie să arate că este la un nivel foarte bun și de care trebuie să profite ca să intre în primul 11 al londonezilor.

Cum poate ajunge Radu Drăgușin titular la Tottenham

Radu Drăgușin este cel mai scump jucător din istoria fotbalului românesc. Va costa în total 31 de milioane de euro, șase sub formă de bonusuri, în condițiile în care Tottenham le-a plătit celor de la Genoa, când s-au semnat actele, 25 de milioane de euro. Doar că internaționalul român a fost rezervă în toate cele șase partide de până acum. A jucat în total, conform calculelor oficiale, nouă minute, dar dacă luăm în considerare și prelungirile ajunge la aproape 30 de minute. Asta deși defensiva lui Tottenham „scârțâie” din toate încheieturile și a încasat cel puțin un gol în ultimele opt partide din campionat.

După ultimul meci, pierdut de Tottenham în fața lui Wolverhampton, fanii au început să murmure și au întrebat de ce managerul Ange Postecoglou s-a plâns că are probleme în defensivă și a insistat pentru internaționalul român, dacă nu are de gând să-l folosească. Jurnaliștii de la Football London au făcut o analiză și i-au transmis fundașului de 22 de ani care este momentul de care trebuie să profite: meciul amical pe care Ange Postecoglou îl va organiza doar cu jucătorii din lotul primei echipe.

„Afectat de accidentările lui Destiny Udogie sau Pedro Porro, Postecoglou tot are suficienți jucători pentru a împărți lotul în două și chiar de a da șansa unor tineri talentați să joace.

Un astfel de meci intern îi va oferi șansa lui Radu Drăgușin să îi arate antrenorului că luptă pentru un post de titular, după ce până acum a avut doar câteva minute intrând de pe bancă”, scrie sursa citată.

Ange Postecoglou are obiceiul de a organiza astfel de partide, iar acum pare un moment foarte bun să aplice din nou această strategie în condițiile în care meciul cu Chelsea din campionat a fost amânat pentru că rivalii vor juca duminică în finala Cupei Ligii Angliei contra celor de la Liverpool. Partida va dura 90 de minute, iar jurnaliștii spun că Drăgușin poate să ajungă titular în urma unui astfel de test. Asta dacă îl va convinge pe antrenor că este mai bun decât unul dintre titularii Van de Ven și Cristian Romero sau dacă nu va urma chiar o schimbare de sistem.

„Nu este pentru prima dată când Postecoglou alege un astfel de joc, la fel a făcut și în presezon după ce un amical cu Leicester din Bangkok a fost anulat

Jocul este tratat în mare parte ca un meci obișnuit. Toți jucătorii poartă jambiere și apărători, spre deosebire de jocurile obișnuite de la antrenamente, când atmosfera este una destul de relaxată”, au concluzionat jurnaliștii.

Radu Drăgușin trebuie să încerce să devină titular cât mai rapid pentru că din vară concurența va fi și mai acerbă. La finalul sezonului se va întoarce și Eric Dier, de care oficialii lui Bayern Munchen, echipă unde este împrumutat, nu sunt mulțumiți și nu vor activa clauza de 12 milioane de euro. În plus, în presa din Portugalia se scrie că londonezii negociază cu Benfica pentru Felipe Rodrigues da Silva. Fundașul brazilian are o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare