Cum a explicat Borisav Burmaz ratarea campionatului din Sepsi – Rapid: „Pe viitor nu voi mai face asta!”

Borisav Burmaz a fost protagonistul unei ratări uriașe în meciul dintre Sepsi și Rapid, câștigat de covăsneni, scor 2-0.

Borisav Burmaz a venit la interviu și a oferit explicații după ratarea campionatului în Sepsi – Rapid

Atacantul giuleștenilor a concluzionat că echipa sa putea obține mai mult de la acest meci și a ținut să-și asume ratarea uriașă din minutul 61. Burmaz le-a promis fanilor că va munci mai mult pentru a nu mai rata pe viitor asemenea ocazii clare.

„Am fost mai buni decât adversarii, am avut mari ocazii, dar, uneori, în fotbal, se mai întâmplă să pierzi. Adversarul te pedepsește. Nu am avut prea mult noroc, îmi pare rău că am pierdut meciul.

Trebuie să fim mai concentrați, să muncim mai mult și, personal, voi munci mai mult pentru ca în viitor să nu mai ratez asemenea ocazii.

Suporterii au motive să fie supărați pe noi, dar noi dăm tot ce avem mai bun, mereu încercăm să câștigăm, pentru că suntem la un club mare”, a declarat Borisav Burmaz după meci.

Borisav Burmaz i-a scos peri albi lui Marius Șumudică. Atacantul Rapidului a ratat din 2 metri, singur cu portarul

Borisav Burmaz l-a scos din sărite pe Marius Șumudică în duelul dintre Rapid și Sepsi, în Superliga României.

Borisav Burmaz a intrat pe teren în minutul 31, după accidentarea lui Clinton N’Jie, care a cerut schimbare din cauza unor probleme fizice.

În minutul 61, Andrei Borza i-a trimis o centrare perfectă în careu lui Borisav Burmaz. Atacantul giuleștenilor a profitat de o eroare a lui Dumitrescu și a șutat spre poartă, însă mingea s-a lovit de bara transversală.

După acest moment, mingea a ricoșat în capul portarului Niczuly și s-a lovit din nou de bara transversală, într-o secvență rar întâlnită pe terenul de fotbal, iar tabela a rămas nemodificată.

Imaginile TV au surprins reacția lui Marius Șumudică, care privea stupefiat la ce se întâmpla pe teren. Antrenorul avea mâinile ridicate și părea complet nedumerit de ratarea uriașă a echipei sale.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare