Borisav Burmaz l-a scos din sărite pe Marius Șumudică în duelul dintre Rapid și Sepsi, în Superliga României.
Borisav Burmaz l-a enervat la culme pe Marius Șumudică. Cum a ratat atacantul de la Rapid în meciul cu Sepsi
Borisav Burmaz a intrat pe teren în minutul 31, după accidentarea lui Clinton N’Jie, care a cerut schimbare din cauza unor probleme fizice.
În minutul 61, Andrei Borza i-a trimis o centrare perfectă în careu lui Borisav Burmaz. Atacantul giuleștenilor a profitat de o eroare a lui Dumitrescu și a șutat spre poartă, însă mingea s-a lovit de bara transversală.
După acest moment, mingea a ricoșat în capul portarului Niczuly și s-a lovit din nou de bara transversală, într-o secvență rar întâlnită pe terenul de fotbal, iar tabela a rămas nemodificată.
Imaginile TV au surprins reacția lui Marius Șumudică, care privea stupefiat la ce se întâmpla pe teren. Antrenorul avea mâinile ridicate și părea complet nedumerit de ratarea uriașă a echipei sale.
Semnul de pace al lui Laszlo Dioszegi înainte de Sepsi – Rapid, după ce cluburile s-au certat pentru semnătura aceluiași jucător
Sepsi şi Rapid s-au întâlnit, vineri seară, în etapa cu numărul 19 din Superligă. Înaintea meciului de la Sf. Gheorghe, a avut loc un moment deosebit.
Giuleștenii au avut parte de o surpriză ”dulce” din partea lui Laszlo Dioszegi, patronul formației covăsnene.
Rapidiştii au primit de la gazde un tort special. Pe acest tort pot fi observate siglele celor două cluburi (Rapid și Sepsi), dar și mesajul ”Singuri împotriva tuturor”, care este unul cunoscut printre fanii giuleștenilor.
Urarea a fost scrisă atât în limba română, cât și în cea maghiară. Probabil, conducerile celor două cluburi au vrut să demonstreze că au o relaţie foarte bună, deşi au mai existat discuţii în contradictoriu în lupta pentru Denis Ciobotariu, jucătorul lui Sepsi, al cărui contract cu covăsnenii expiră în vara lui 2025.
Rapid ţinteşte transferul definitiv, iar Sepsi vrea prelungirea contractului. Deocamdată, apărătorul de 26 de ani n-a dat niciun răspuns concret, pentru niciuna dintre părţi.