Cum a driblat Bogdan Lobonț „întrebarea roșie”, despre bătaia din vestiarul Rapidului: „Ce vrei să afli de la mine?”

În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului CFR Cluj – Rapid de duminică seară, Bogdan Lobonț a fost întrebat, printre altele, și despre subiectul momentului de la echipa giuleșteană, așa cum era și firesc să se întâmple.

În cursul zilei de vineri, în spațiul public a apărut informația conform căreia recent, la finalul partidei pierdute pe teren propriu cu scorul de 1-0 în fața celor de la Sepsi, Paul Iacob și Albion Rrahmani ar fi avut un conflict fizic în vestiar și a fost nevoie de intervenția coechipierilor și membrilor staff-ului tehnic pentru ca situația să nu degenereze.

Bogdan Lobonț a încercat să se eschiveze când a fost întrebat despre prezumtiva bătaie dintre Paul Iacob și Albion Rrahmani

Chestionat în legătură cu acest subiect, Bogdan Lobonț a încercat în primă fază să dea cumva impresia că nu știe nimic despre un astfel de moment, iar ulterior a negat că în vestiarul echipei sale ar exista în prezent un conflict între fotbaliștii români și cei străini, de asemenea o informație vehiculată în media în ultimele ore.

„Zici tu că… ai spus de staff și? Și ce s-a întâmplat după aceea? Poftim? Și ce vrei să îți spun eu acum? Nu am înțeles. Ce vrei să afli de la mine? Nu există. Nu există niciun conflict. (n.r. despre întâlnirea dintre Dan Șucu și Marius Șumudică din cursul zilei de joi) Nu, nu m-a deranjat. De ce? Pentru că nu m-a deranjat. Am spus la prima conferință de presă. Eu nu am nicio presiune. Eu știu cine sunt, știu ceea ce pot să fac și nu am nicio presiune.

Niciodată nu e suficient. Important e că Bogdan Lobonț și staff-ul pe care îl are la dispoziție, zi de zi, fac maximum din competențele pe care le au la dispoziție. Și ei (jucătorii) trebuie să facă maximum din potențialul pe care îl au. Problema e că intervin mai multe aspecte. Intervine factorul emoțional care influențează foarte mult și aici trebuie lucrat foarte mult în următoarea perioadă. La primul obstacol luăm piciorul de pe accelerație, ceea ce nu trebuie să se întâmple.

Fiecare are resurse în interior să depășească orice moment de dificultate. Nu cred că un psiholog sau un mental coach poate să rezolve situația asta. Singura persoană care poate să rezolve este persoana în sine. Sunt obstacole, da. Dar încercăm să le depășim cât mai ușor posibil. Sunt, există peste tot, în orice”, a spus Bogdan Lobonț la conferința de presă. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare