Cum a comentat căpitanul lui Dinamo incidentele de la meciul cu UTA: „Așa e la fotbal, e ceva normal”

La finalul meciului cu UTA, căpitanul lui Dinamo, Răzvan Patriche, a fost întrebat, așa cum era de așteptat, și despre incidentele de dinainte de startul partidei.

Atunci, suporterii din „Peluza Sud Dinamo”, aflați în apropiere de fanii „Bătrânei Doamne”, cei care au fost acompaniați pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală și de câțiva dintre „frații” lor de la „Peluza Sud Steaua”, după ce au aruncat mai multe torțe în direcția rivalilor, au sărit pur și simplu pe gazon pentru a se bate cu aceștia, în condițiile în care și câțiva dintre ultrașii aflați în sectorul oaspeților au făcut același lucru.

Căpitanul lui Dinamo nu a fost deloc deranjat de incidentele petrecute înaintea startului meciului cu UTA

Au urmat câteva zeci de secunde în care cele două părți și-au împărțit câțiva pumni, până la intervenția jandarmilor prezenți la stadion, cei care au operat și câteva arestări cu această ocazie. În mod evident, startul jocului a fost întârziat pentru câteva minute, fapt criticat de către Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, cel care a susținut că a fost destul de complicat pentru jucători să aștepte în acel timp pe culoarul care duce de la vestiare spre gazon, în condițiile în care, bineînțeles, ei efectuaseră deja mișcările de încălzire.

La finalul partidei, câștigate de Dinamo cu scorul de 1-0, Răzvan Patriche a fost întrebat la flash interviu și în legătură cu acele evenimente reprobabile. Iar răspunsul experimentatului fundaș central a fost unul menit să genereze o oarecare rumoare în rândul opiniei publice.

„Nu știu exact, am văzut că au intrat câțiva suporteri pe teren. Așa-i la fotbal, așa sunt suporterii, ceva normal”, a spus căpitanul „câinilor” la finalul partidei.

Ce a spus Mircea Rednic în legătură cu acest subiect

Pe de altă parte, după cum s-a notat deja anterior, Mircea Rednic nu a fost chiar încântat de faptul că startul jocului a fost întârziat cu câteva minute și s-a exprimat în acest sens, de asemenea la finalul partidei disputate pe stadionul „Arcul de Triumf”.

„Am înțeles că și la meciul cu Rapid au fost ceva probleme. Nu m-am speriat, doar că am stat mai bine de cinci minute pe culoar, nu e ușor să vii după încălzire și să stai 10 minute să aștepți să vedem ce se întâmplă. Au fost incidente, bine că s-a putut începe jocul.

Astea nu sunt lucrurile mele, cei de la Rapid sunt înfrățiți cu cei de la Timișoara, au strigat tot timpul. Mai sunt echipe, Dinamo cu U Cluj, se poartă”, a spus și Mircea Rednic după meci.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare