Cum a ajuns Bianca Andreescu să piardă totul, în 2024, după ce a devenit campioană la US Open, în 2019

Bianca Andreescu, 23 de ani, a pierdut puternic din turaţie, în ultimii ani, după ce a devenit campioană la US Open în 2019. Jucătoarea cu orgini româneşti a căzut până pe locul 228 WTA. Cel mai bine în clasament a fost pe 4 WTA, în octombrie 2019.

Sportiva canadiană cu părinți români încearcă marea revenire în circuit, iar primul pas a fost făcut foarte bine. Bianca Andreescu a învins-o, luni, pe spanioloaica Sorribes Tormo, 7-5, 6-1, la Roland Garros 2024.

Jucătoarea recunoaşte căderea

Pe 7 septembrie 2019, Bianca avea să se încununeze campioană la US Open la vârsta de doar 19 ani. O învingea pe Serena Williams. De atunci, Andreescu n-a mai fost aceeaşi, o recunoaşte chiar ea.

„E inevitabil să compar sau să gândesc mult. Sunt o persoană care gândește lucrurile prea mult. Mă gândesc la toate, dar trebuie să folosesc trecutul pentru a mă ajuta în prezent.

Am jucat incredibil în 2019. Ce am făcut a fost grozvav. Mentalitatea pe care o aveam era de neînfricată, de competitivă, nu conta că eram condusă sau cât era scorul, de fapt.

Aveam aceeași atitudine, indiferent de tabela de marcaj. Am pierdut asta de-a lungul anilor și nu știu cum s-a întâmplat. Acum lupt pentru a regăsi acea mentalitate”, a admis Bianca Andreescu, potrivit Punto de break, preluat de sport.ro.

O va întâlni pe Anna Kalinsaya

În turul al doilea de la Roland Garros, Andreescu va da peste Anna Kalinsaya, a 23-a favorită de la Paris.

Aşadar, Andreescu consideră că spre deosebire de 2019 a devenit mult mai „fricoasă”, că gândește prea multe orice fel de situații din viața sa și că se luptă din greu pentru a reveni la mentalitatea care o făcea specială în urmă cu cinci sezoane.

Înt-adevăr, anul 2019 a fost de vis pentru ea, a câştigat trei titluri WTA: Indian Wells, Toronto și US Open.

Spaima groaznică pentru Sorana Cîrstea la Roland Garros 2024

Sorana Cîrstea (34 de ani, 30 WTA) a avut o aventură scurtă la Roland Garros 2024. Sportiva noastră a fost învinsă încă din primul tur de Anna Blinkova (24 de ani, 45 WTA), scor 6-3, 3-6, 7-6 (10/5).

„M-am speriat inițial, deoarece simțeam foarte multă durere. Apoi am chemat fizioterapeutul și mi-a făcut un bandaj destul de puternic. Eram speriată că se poate întâpla ceva mai grav, dar, având în vedere că eram la Roland Garros, am zis să trag de mine și simțeam că pot să câștig și cu probleme medicale.

Sunt puțin obosită, deoarece vin cu această accidentare din februarie. Când nu poți da totul la antrenamente și te menajezi, nici la meci nu poți să ajungi așa cum îți dorești. Vin deja după trei luni de durere continuă.

Voi lua o pauză mai lungă. Nu cred că voi sta o lună, dar cred că trei săptămâni voi lua pauză. Cred că următorul turneu la care voi participa o să fie Eastbourne sau Wimbledon”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare