CTP a scos la lumină latura neagră a Simonei Halep: „Nu-i frumos așa ceva! Mai bine tăcea!”

CTP a scos în evidenţă latura mai puţin plăcută a Somonei Halep, după ce jucătoarea de 32 de ani a decis să rupă colaborarea cu antrenorul Carlos Martinez.

Gazetarul nu înţelege deciziile şi declaraţiile sportivei noastre.

CTP, despre obieciul Simonei

Cristian Tudor Popescu a criticat-o pe fostul nr.1 WTA pentru obiceiul a rupe imediat colaborarea cu antrenorii.

„Vedeți, ce nu-mi place aici este că Simona a făcut niște declarații în momentul în care l-a cooptat pe antrenorul spaniol. A făcut niște declarații aproape ditirambice, că se înțelege foarte bine cu el, că ce bun e, că pe zgură va face cu el lucruri extraordinare. Ca la scurt timp, iată, să rupă colaborarea!

Nu-i frumos așa ceva! Mai bine tăcea, decât să fie contrastul acesta chiar ușor ridicol între declarațiile entuziaste… Iar acum rupe, după cum îi e obiceiul… Fiindcă ruptul relațiilor peste noapte cu antrenorii e obiceiul Simonei. Să recunoaștem asta.

Nu prea mi-a plăcut asta și nu înțeleg nici de ce l-a schimbat. Ce speră acum, pe cine vrea să ia? Avea sezonul pe zgură, omul e specializat în tenis pe zgură, n-am înțeles”, a spus CTP pentru gsp.ro.

O sfătuieşte să joace pentru puncte

Jurnalistul îi transmite Simonei să joace în meciuri oficiale, dacă starea de sănătate îi permite.

„Pentru că ea are nevoie să joace acum turnee, pe puncte. N-are ce să mai facă cu antrenamentul. Nu e de ajuns, trebuie să joace pe puncte. Dar dacă joacă pe puncte mai repede decât e cazul după această accidentare la genunchi, e un punct vulnerabil.

Ea ce să facă? Trebuie să joace. Dar dacă va relua acum și va încerca să joace la Rabat, după cum Virginia Ruzici n-o sfătuiește… Asta e dilema la accidentări: trebuie să joc, dar dacă intru mai devreme, mă accidentez din nou și se prelungește perioada de întrerupere? Iar orice prelungire a perioadei de întrerupere este gravă pentru Simona”, a mai afirmat CTP pentru sursa amintită.

De ce Halep îl apără pe Mouratoglou?

„Văd că Simona este dispusă în continuare să-l apere până în pânzele nici măcar albe, până în pânzele negre… Nici pentru Darren Cahill nu știu dacă făcea asta!

Dar iată că pentru Mouratoglou o face. Spune că n-a manipulat-o, dar faptul că în două înfățișări la rând în fața celor de la tribunalul independent Sport Resolutions n-a spus absolut nimic, n-a menționat nimic despre suplimentul cu colagen pe care l-a luat, ea știa foarte bine că l-a luat!

Ori Mouratoglou a rugat-o să nu spună, ori ea nici n-a știut. Asta este manipulare! Îmi pare rău pentru Simona, dar văd că ea își menține astfel de declarații în condițiile în care, un an de zile, care a însemnat aproape un iad pentru ea, Mouratoglou nu a recunoscut că este 100% vinovat de acel supliment pe care i l-a dat”, a mai afirmat gazetarul.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare