Cristi Manea, la Rapid? Anunțul făcut de Viorel Moldovan, după ce fotbalistul a plecat de la CFR

Marți, 11 iunie, CFR a anunțat plecarea lui Cristi Manea, fotbalistul cu cinci titlu de campion alături de formația din Gruia.

Cristi Manea nu are loc la Rapid

Aflat în căutarea unei noi echipe, Cristi Manea i-a fost propus lui Viorel Moldovan la Rapid. Noul președinte al giuleștenilor a spus însă că formația lui Neil Lennon este acoperită în zona din dreapta a apărării, astfel că fostul jucător de la CFR nu prezintă interes pentru gruparea de la Podul Grant.

„Cristi Manea să fie o soluţie pentru Rapid? Păi noi suntem acoperiţi acolo. Postul de fundaş dreapta e acoperit. Îi avem pe Braun şi pe Onea. Noi trebuie să găsim şi să echilibrăm alte compartimente. Nu putem să aducem jucători care să se calce pe picioare cu cei din lot. Avem locurile ocupate pe postul lui.

Obiectivul numărul 1, în momentul de faţă este să construim o echipă competitivă, o echipă solidă, care să-şi îndeplinească obiectivele în sezonul 2024-2025. Obiectivele sunt clasarea în primele trei locuri şi câştigarea Cupei României. Automat, unul dintre acest obiective dă posibilitatea să evoluezi în cupele europene, ceea ce ne dorim foarte mult.

Până acolo avem un campionat în faţă, trebuie să consolidăm lotul. Să găsim elementele necesare. Atunci când construieşti o casă trebuie să o iei de jos, de la bază. Începi de la fundaţie, nu de la acoperiş.

Dacă pui acoperişul şi nu ai fundaţia se dărâmă casa. Trebuie să o luăm strategic, pentru ce vrea să joace echipa cu noul antrenor, de modulul tactic pe care îl va folosi. Să aducem jucători cu o anumită experienţă, dar şi de calitate. În departamentul defensiv, în zona mediană, avem anumite dosare în lucru”, a declarat Viorel Moldovan, potrivit OrangeSport.

Cristi Manea, mesaj de adio pentru fanii lui CFR Cluj

Cristi Manea a fost atacat extrem de dur și de omul care l-a plătit timp de 7 ani. Neluțu Varga nu vrea să mai audă de jucătorul care a cerut un salariu peste posibilitățile celor din Gruia și pe care l-a făcut „nesimțit”.

Între timp, Cristi Manea și-a luat la revedere de la fanii ardeleni.

”Salutare, prieteni CFR-iști. Vreau să vă transmit cele mai sincere mulțumiri pentru tot ceea ce am trăit alături de voi în cei 7 ani minunați. A fost o onoare și un privilegiu pentru mine să îmbrac tricoul acestei echipe, să lupt alături de voi pe teren și să reușim să câștigăm 5 campionate și două Supercupe.

Clujul a devenit casa mea adevărată pentru că aici am jucat 230 de meciuri și tot aici au venit fetițele mele pe lume. Au fost ani plini de emoții care cu siguranță sunt niște amintiri care vor rămâne mereu. Vreau să vă urez mult succes în competițiile viitoare și sunt sigur că veți continua să faceți performanță”, este mesajul lui Cristi Manea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare