Cristi Chivu, scut în jurul lui Radu Drăgușin după ultimele evenimente. Ce i-a transmis fostul căpitan al României impresarului fotbalistului de la Tottenham

Cristi Chivu „a făcut scut” în jurul lui Radu Drăgușin după ce fundașul central român în vârstă de 22 de ani nu a fost folosit deloc de antrenorul Ange Postecoglou în ultimele două meciuri disputate de Tottenham în Premier League.

Impresarul internaționalului român, Florin Manea, a dezvăluit că a avut recent o discuție cu fostul căpitan al naționalei României, Cristi Chivu, care i-a transmis că este pe undeva normal ca fostul jucător de la Genoa și Juventus să aibă întâmpine probleme de acest gen în această perioadă, dat fiind faptul că el a schimbat echipa abia luna trecută.

Cristi Chivu a format un „scut” în jurul lui Radu Drăgușin, după ce fundașul român a fost ignorat de antrenorul lui Tottenham la ultimele două meciuri

În plus, fostul fundaș stânga, care a evoluat în destul de multe rânduri și ca fundaș central de-a lungul carierei sale, mai ales la echipa națională, a dorit să sublinieze că și el s-a confruntat cu o astfel de situație în momentul în care s-a transferat la Ajax de la Universitatea Craiova, în vara anului 1999.

Nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi. Este normală situaţia. Vorbeam şi cu Cristi Chivu, care îmi spunea: «Florine, eu când am ajuns, am stat două luni la Ajax, n-am pătruns».

Acum, sper că după înfrângere să primească şansele lui”, a spus Florin Manea, potrivit fanatik.ro.

Florin Manea este convins că internaționalul român va primi în scurt timp șanse din partea lui Ange Postecoglou

De asemenea, cu aceeași ocazie, impresarul lui Radu Drăgușin și-a manifestat, o dată în plus, convingerea legată de faptul că acesta va primi în scurt timp la echipa din Nordul Londrei șansa de a arăta ce calități are, așa cum a făcut-o din plin pe vremea când a evoluat pentru Genoa, grupare pe care a ajutat-o să ajungă din nou în Serie A.

Nu puteau să spună că îi dau pe toţi la o parte că l-au transferat pe Drăguşin. Romero e campion mondial, van de Ven a jucat bine, îşi aşteaptă şi el rândul. Problema va fi, când va intra să joace, să o facă foarte bine, să nu mai iasă.

Poate şi eu m-aş fi aşteptat (n.r. să joace cu Wolves), dar nu e un campionat uşor. Câştigaseră meciurile până acum, era şi greu să schimbi, în ciuda faptului că au mai fost greşeli în apărare. Dar cred că după această înfrâgere, va primi şansele lui”, a mai spus Florin Manea, conform sursei citate anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare