Cornel Dinu, atac la Anghel Iordănescu. A povestit cum l-a ironizat Valentin Stănescu pe „tata Puiu” când l-a văzut cu o carte în mână

Rivali de-o viaţă, pe Cornel Dinu şi Anghel Iordănescu nu i-a unit vreodată o prietenie. „Procurorul” i-a făcut o caracterizare lui „tata Puiu” şi a amintit o întâmplare amuzantă cu Valentin Stănescu.

De asemenea, a spus, indirect, că „antrenorul secolului XX” ar fi fost needucat.

Reacţie amuzantă a lui Valentin Stănescu la adresa lui Anghel Iordănescu

Dacă în privinţa fostului selecţioner al naţionalei opinia pare clară, Cornel Dinu are totuşi o părere bună despre familia „generalului”.

“Domne.. Pentru că nerecunoștința și interesele meschine fac parte din nefastul poporului român. Imposibil (n.r. să facă cuplu cu Iordănescu). Suntem total diferiți și nu vreau să povestesc. Vorbeam cu un prieten care cunoaște foarte bine fotbalul românesc și a condus și Sportul Studențesc, e un om deosebit.

Ne aduceam aminte cum îi spunea Valentin Stănescu lui Puiu Iordănescu. Seara mai ieșeam la plimbare de la rummy, îi scotea nea Tinel, după ce juca cu Dumitru. Avea el cvartetul lui de rummy, cam asta se făcea. Și, seara ne mai scotea la câte o plimbare. Era spre inserat. Iordănescu ieșea cu o carte în mână.

Nea Tineanu, simpatic, îi spunea ‘Ce faci, Puiule’? ‘Merg și eu la plimbare’, ‘Ce cauți cu ea în mână?’. ‘Păi, citesc’. ‘Tu ești băiatul lui Pierdutu’, care a pierdut gardul din Rahova, lasă cartea, că tu nu știi literele’. E o lume care ne desparte. El a prins o generație, o conjunctură favorabilă.

Cum să fii frustrat pe un om care are mari probleme în a rosti în limba română o frază corectă? Nu ești de acord? În afară de zbuciumului fotbalului, pot să spun cu toată convingerea că familia lui Puiu Iordănescu este o familie minunată.

Din punctul acesta de vedere, soția și copiii lui Puiu Iordănescu, și datorită faptului că e cu educația mai puțin, că a fost în cantonament, educația copiilor este ireproșabilă. Este datoria soției lui Iordănescu“, a spus Cornel Dinu la fanatik.ro.

Cornel Dinu l-a luat peste picior şi pe Neil Lennon

Fosta glorie a lui Dinamo le-a transmis rapidiştilor un mesaj savuros: „Pitiți whiskey-ul!”.

„Eu am avut o relație foarte bună, care este continuată de prietenul meu Ionuț Lupescu, care e un om extraordinar, cu Ferguson. Am să spun ceva. Vechiul stadion de la Liverpool, înainte să fie renovat, ieșirea era într-un fel spre peluză.

Era printr-un tunel. În tunelul respectiv erau vestiarul gazdelor, vestiarul oaspeților și în fund era magazia de echipament. Noi când am jucat meciul nostru cu Liverpool în 1984 era un moment de schimbare de antrenor.

Și era antrenor Joe Fagan. Joe Fagan, care era un fel de om al casei la Liverpool de vreo 50 de ani de zile. Avea vreo 60 și ceva de ani. Ședința tehnică a fost făcută între jucători, care au ieșit pe teren cu 90 de minute înainte de începerea partidei.

Iar Joe Fagan, ca și Ferguson, nu ieșea pe teren până nu lua un mic păhărel de licoare scoțiană. Joe Fagan cred că lua mai mult. Domne, mi-e să nu-i dea fumul în whiskey și să creadă că whiskey-ul încă nu e gata și e la fumătoare”, a spus Cornel Dinu despre Neil Lennon.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare