Continuă scandalul de la UTA Arad! Mircea Rednic, neplătit de luni întregi

Scandalul de la UTA Arad este departe de a se termina, mai ales după intervenția lui Mircea Rednic, antrenorul „Bătrânei Doamne”. „Puriul” a dezvăluit de cât timp nu a mai primit un salariu, în aceeași zi în care „Suporter Club UTA” a emis un comunicat de presă. Fanii arădeni au prezentat situația financiară a clubului.

UTA Arad a înregistrat datorii de 2.1 milioane de euro în cursul anului precedent. În ultimul deceniu, suma a ajuns la 5 milioane de euro.

Scandalul de la UTA Arad nu se încheie. Mircea Rednic, fără salariu primit din noiembrie

Mircea Rednic a abordat subiectul problemelor financiare ale clubului sâmbătă, în ziua în care și fanii arădeni au expus datoriile pe care le-a înregistrat UTA Arad în ultimii 10 ani. „Puriul” a afirmat că este neplătit din luna noiembrie. A subliniat faptul că se bucură pentru fotbaliști, întrucât aceștia și-au primit salariile.

„Eu din noiembrie nu am mai văzut salariul, dar sunt fericit pentru băieți, ei și-au luat banii. Avem doar câteva zile de întârziere. Eu am băgat mâna în buzunar ca să îmi creez condiții la echipă. Nu am venit aici să fiu pasager”, a declarat Mircea Rednic

Antrenorul arădenilor a continuat, dând dovadă de un optimism extraordinar în ceea ce privește parcursul echipei din stagiunea viitoare.

„La anul vrem în play-off!”

„Puriul” este convins de faptul că probleme financiare din cadrul clubului pe care îl antrenează se vor rezolva. Totodată, Mircea Rednic a afirmat faptul că sezonul viitor dorește să construiască o echipă de play-off..

„Au fost probleme și încă mai sunt, dar se vor rezolva. La anul vrem să ne facem echipă pentru play-off. Vor veni mai puțini jucători, dar mai buni”, a concluzionat Mircea Rednic, antrenorul de la UTA Arad.

Ce au comunicat suporterii celor de la UTA Arad

„Începem prin a reaminti tuturor suporterilor faptul că, în urmă cu mai bine de o lună de zile, Alexandru Meszar și oamenii pe care i-a introdus în Asociația Fotbal Club UTA (AFC UTA) au votat excluderea Suporter Club UTA (SCU) din club.

În continuare, Suporter Club UTA a apelat la toate mijloacele juridice posibile pentru ca instanțele judecătorești să constate nulitatea acelei hotărâri, iar drept urmare, la trei săptămâni de la luarea acelei decizii SCU a fost invitată, în calitate de membru, la o ședință de Adunare Generală a AFC UTA, care urma să aibă drept scop aprobarea situațiilor financiare pentru anul 2023.

Acest lucru ar fi trebuit să însemne și punerea la dispoziția SCU a unor documente financiar-contabile, pentru că nu poți să aprobi o situație pe care nu o cunoști în detaliu. Acest lucru nu s-a întâmplat, decât cu o oră înainte de ședința Adunării Generale, când ne-a fost transmis bilanțul sintetic pe anul 2023, un document care de fapt urma să devină public chiar a doua zi, pe pagina Ministerului Finanțelor.

„Începem prin a reaminti tuturor suporterilor faptul că, în urmă cu mai bine de o lună de zile, Alexandru Meszar și oamenii pe care i-a introdus în Asociația Fotbal Club UTA (AFC UTA) au votat excluderea Suporter Club UTA (SCU) din club.

În continuare, Suporter Club UTA a apelat la toate mijloacele juridice posibile pentru ca instanțele judecătorești să constate nulitatea acelei hotărâri, iar drept urmare, la trei săptămâni de la luarea acelei decizii SCU a fost invitată, în calitate de membru, la o ședință de Adunare Generală a AFC UTA, care urma să aibă drept scop aprobarea situațiilor financiare pentru anul 2023.

Acest lucru ar fi trebuit să însemne și punerea la dispoziția SCU a unor documente financiar-contabile, pentru că nu poți să aprobi o situație pe care nu o cunoști în detaliu. Acest lucru nu s-a întâmplat, decât cu o oră înainte de ședința Adunării Generale, când ne-a fost transmis bilanțul sintetic pe anul 2023, un document care de fapt urma să devină public chiar a doua zi, pe pagina Ministerului Finanțelor”, au transmis fanii arădeni.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare