Comisia de Disciplină taie în carne vie! Amendă usturătoare pentru Petrolul, după meciul cu Sepsi. Ce sancțiune a primit președintele ”lupilor”

Comisia de Disciplină a sancționat în mod sever incidentele petrecute la meciul dintre Petrolul Ploiești și Sepsi Sf. Gheorghe. Clubul prahovean a primit o amendă usturătoare.

Nu a scăpat nici președintele „lupilor galbeni”. Claudiu Tudor s-a „bucurat”, la rândul său, de atenția Comisiei de Disciplină, care a aplicat o sancțiune și în cazul acestuia.

Comisia de Disciplină, amendă de 33.750 de lei pentru ploieșteni

În partida Petrolul Ploiești – Sepsi Sf. Gheorghe, din cadrul rundei cu numărul 30 a SuperLigii, au avut loc incidente grave. Suporterii „găzarilor” au aruncat cu obiecte pe suprafața de joc, iar fotbaliștii covăsneni au fost supuși unor scandări xenofobe venite din tribune. Oroian, un jucător de la Sepsi, a fost lovit în acea partidă de un obiect aruncat de către fani. Acesta a sângerat, însă staff-ul medical al grupării din Covasna și-a făcut datoria, iar Oroian a putut continua pe teren.

În urma acestor evenimente neplăcute petrecute în timpul meciului de pe „Ilie Oană”, clubul prahovean a fost amendat cu 33.750 de lei, după decizia Comisiei de Disciplină. De asemenea, președintele Claudiu Tudor a primit un avertisment.

„ACS Petrolul 52 vs. ACS Sepsi OSK Sf.Gheorghe – Incidente – În temeiul art. 82.1 si 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționeaza ACS Petrolul 52 cu penalitate sportivă de 33.750 lei.

În temeiul art. 55 din RD, cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15 din RD, se sancționează dl. Claudiu Tudor cu AVERTISMENT”, au comunicat cei de la Comisia de Disciplină, prin intermediul site-ului lpf.ro.

Marius Șumudică i-a refuzat pe „găzari”

În ultima vreme, ploieștenii au devenit obsedați de aducerea lui Marius Șumudică pe postul de antrenor. Tehnicianul care tocmai s-a despărțit de Gaziantep i-a refuzat pe ploieșteni, întrucât Petrolul nu deține licența pentru a evolua în cupele europene. „Șumi” a mărturisit faptul că suporterii prahoveni au făcut tot posibilul pentru a-l convinge să vină la Ploiești, însă eforturile lor au fost în zadar.

„Și azi dimineață m-au sunat. De la Petrolul, nu stau să mă ascund… Au venit suporterii la mine acasă… Au venit în fața casei, am vorbit cu liderii, m-au sunat și suporterii. Au început să-mi scandeze numele.

M-aș fi dus cu mare plăcere și încercam să prind locul 7-8. Să am o șansă să joc un baraj. Așa se duce Șumudică la Petrolul. OK! Îi iau de pe locul 10, ce să fac cu Petrolul mai mult de-atât. Pot să fac mai rău, ferească Dumnezeu! Nu merge treaba, că nu sunt Guardiola. Mă duc pentru o lună jumate să ce?!”, a declarat Marius Șumudică, potrivit gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare