CFR Cluj, la mare distanță de FCSB! Verdict ferm din partea lui Dorin Goian: „Nu ținea pasul nici cu Louis Munteanu”. EXCLUSIV

În sezonul 2025/2026, Nelu Varga, finanțatorul clubului CFR Cluj, își propune să cucerească titlul, dorind să-i ia fața lui FCSB. Cele două rivale din SuperLiga au dat piept în Supercupa României, iar roș-albaștrii s-au impus la limită, scor 2-1. Bucureștenii au condus ostilitățile, însă „feroviarii” au avut mai mulți absenți, printre care și Louis Munteanu, golgheterul campionatului trecut.

Vineri, 11 iulie, Nelu Varga a dezvăluit că este doar o chestiune de timp până la plecarea atacantului din Gruia. Urmează ca Louis Munteanu să se transfere – cel mai probabil – în Franța, iar CFR va primi peste 18 milioane de euro pentru parafarea afacerii.

Dorin Goian, despre lupta dintre granzii SuperLigii: „FCSB este mult peste CFR Cluj”. Cum vede transferul lui Louis Munteanu

În dialog cu Sport Pe Surse, Dorin Goian, fostul mare fundaș central al roș-albaștrilor, și-a spus părerea despre lupta la titlu. În viziunea sa, CFR nu ar putea ține pasul cu FCSB nici măcar în cazul în care Louis Munteanu nu ar pleca.

De asemenea, ex-apărătorul de top s-a exprimat în legătură cu modul în care s-a prezentat campioana României la debutul în turul I preliminar din UCL. FCSB a primit critici din partea unor nume mari ale sportului-rege din țara noastră, iar Dorin Goian a opinat că ritmul nu are cum să fie unul ridicat în aceste momente.

Despre mutarea lui Munteanu într-un campionat puternic, fostul internațional „tricolor” a transmis că ar constitui un plus. Atacantul ar beneficia de pe urma unui astfel de transfer, precum clubul de care aparține în acest moment.

„FCSB a câștigat primele două meciuri oficiale. În Champions League, în retur, nu vor fi probleme cu cei din Andorra (n.r. după 3-1 în tur). E clar că trebuie să țintească grupele (n.r. faza principală din UCL). Nu va fi ușor, dar trebuie să îți propui un obiectiv înalt.

(n.r. Cei de la FCSB au fost criticați pentru prestația etalată în UCL) Ritmul nu are cum să fie atât de înalt, e început de sezon. Totuși, de la joc la joc, sunt sigur că echipa va arăta mai bine.

(n.r. Ține CFR pasul cu FCSB, în cazul plecării lui Louis Munteanu?) CFR nu ținea pasul nici cu Louis Munteanu. Are calitate, dar la nivel de lot… FCSB este mult peste CFR Cluj, inclusiv ca omogenitate, calitate individuală, tot. E clar că FCSB pornește cu prima șansă la cucerirea titlului.

Ar fi grozav pentru Louis Munteanu să meargă într-un campionat puternic. CFR ar fi foarte bucuroasă să încaseze această sumă (n.r. peste 18 milioane de euro) pe el”, a declarat Dorin Goian.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare