Ce şanse de calificare le acordă Adrian Mutu celor de la FCSB, după 1-1 cu Sparta Praga, în Cehia: „Mi s-a părut mai bună decât Maccabi”

FCSB – Sparta Praga, manşa secundă din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, se joacă marți, 13 august, de la ora 21:30, şi pleacă de la scorul de 1-1.

Formația lui Lars Friis a marcat și a avut un gol anulat de VAR în prelungiri.

Mutu vede şanse de 50-50

Adrian Mutu este de părere că duelul din Ghencea va fi unul extrem de echilibrat, cu șanse importante la calificare de ambele părți.

„(n.r. șansele 50-50% la meciul FCSB – Sparta Praga?) Da. Faptul că jucăm acasă ne va ajuta mult, dar în același timp e și o presiune pe jucătorii FCSB. Mie Sparta Praga mi s-a părut mai bună decât Maccabi Tel Aviv, mai solidă.

Jocul FCSB-ului pe faza defensivă a fost unul aproape perfect. Să nu uităm că au primit gol din fază fixă, așa cum au și dat de fapt. Ocaziile clare le-am avut noi pe ceea ce înseamnă acțiuni, dar în ultimele 20 de minute am suferit tare.

A fost presiune mare din partea lor. Rămâne de văzut dacă vor face această presiune de la început și ce se va întâmpla în jocul FCSB-ului dacă se va deschide, dacă va risca.

Lăsând spații, ei pleacă bine. 50-50 sunt șansele. Acolo e Ghencea, contează. FCSB, de-a lungul anilor, a făcut meciuri memorabile acasă”, a declarat Adrian Mutu pentru fanatik.ro.

Mutu, impresionat de forţa cehilor

În cadrul unui cantonament de vară cu Rapid, formația din Cehia i-a cerut clubului giuleștean să programeze 3 confruntări una după alta. Sparta Praga avea 47 de jucători în lot, motiv pentru care aceștia doreau să joace 3 meciuri în aceeași zi.

Adrian Mutu era antrenor la Rapid.

„Am jucat în pregătire cu ei și mi-au zis să facem trei meciuri de 90 de minute. Și eu am zis: ‘Păi ce fac, joc și eu și magazionerul, toată lumea’. Practic voiau să jucăm 3 meciuri la rând. Aveau 47 de jucători în cantonament și noi 25, dintre care 3 erau portari.

Mie mi se pare că sunt o echipă puternică cei de la Sparta Praga și au un plus față de FCSB. Cu toate că nu e o echipă de nebătut. Dacă FCSB elimină Sparta Praga va începe să contureze o echipă bună. Sparta Praga e un adversar important față de Maccabi Tel Aviv”, a spus Mutu înainte de partida tur.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare