Carlo Ancelotti scrie istorie la Real Madrid! De ce l-a certat italianul pe Vinicius Jr.

Real Madrid a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0 și a cucerit trofeul UEFA Champions League pentru a 15-a oară în istoria clubului din capitala Spaniei.

Antrenorul „Galacticilor”, Carlo Ancelotti (64 de ani), a intrat din nou în cartea de istorie a fotbalului, după ce a câștigat a cincea oară Champions League, ca antrenor.

Ancelotti, nemulțumit de prestația elevilor săi din prima repriză

După victoria din finala de la Londra în care a înfruntat Borussia Dortmund, Real Madrid a câștigat al 15-lea trofeu al Ligii Campionilor.  Daniel Carvajal a deschis scorul, iar Vinicius a stabilit scorul final.

La finalul partidei, Carlo Ancelotti a acordat un interviul pe gazon și a dezvăluit că la pauză și-a certat jucătorii și în special pe starul brazilian.

„L-am certat puţin în prima repriză. În prima repriză am fost cam leneşi, am pierdut multe mingi, iar ei au jucat aşa cum au vrut.” a declarat tehnicianul italian, citat de marca.com.

În prima repriză, scorul era de 0-0, iar nemții dominau jocul din toate punctele de vedere. Cifrele lui Real Madrid erau îngrijorătoarea, însă salvarea a venit în ultimul sfert de oră.

„Niciodată nu o să mă obişnuiesc, deoarece a fost foarte dificil, mai mult decât ne aşteptam. În repriza a doua am fost mai buni, mai echilibraţi. Este un vis care continuă.” a mai spus Carlo Ancelotti.

Luka Modric, Toni Kroos, Nacho și Dani Carvajal au intrat în istoria fotbalului după Borussia Dortmund – Real Madrid 0-2. Aceștia au câștigat, fiecare, de șase ori Champions League și l-au egalat la legendarul Paco Gento, singurul fotbalist care a mai câștigat tot de atâtea ori cel mai important trofeu european la nivelul echipelor de club.

Laszlo Dioszegi a mers la meci în tricoul lui Sepsi

Laszlo Dioszegi, conducătorul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a mers în capitala Angliei pentru marele duel din ultimul act al acestei ediții de Champions League.

Laszlo Dioszegi a ales să îmbrace tricoul clubului pe care îl conduce pe durata finalei de la Londra.

„Nu susțin nicio echipă, însă a sosit timpul să văd și un meci de Champions League. Poate cândva și clubul meu poate concura în această competiție. Nu am nicio favorită, dar ca o conjuctură, acum zece ani, am fost tot la Londra pentru finală.

A câștigat Bayern în fața celor de la Dortmund, scor 2-1. Vreau să văd un meci frumos, să observăm diferența de valoare între partidele de la noi și un meci uriaș în Champions League. Bernd Storck este un suporter înfocat al Borussiei. Pentru el, 5% îi voi susține pe nemți.” a declarat patronul de la Sepsi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare