McLaren, campionii din Formula 1, au luat prima decizie majoră înainte de sezonul 2025 din Formula 1, Oscar Piastri fiind în centrul atenției.
Campionii din Formula 1 au luat decizia! Ce se întâmplă cu Oscar Piastri
Oscar Piastri își va continua parcursul în Formula 1 alături de echipa McLaren, consolidându-și astfel viitorul. Tânărul pilot australian, în vârstă de 23 de ani, a ajuns la un nou acord cu echipa britanică, asigurându-și locul alături de coechipierul său, Lando Norris. Vestea a fost confirmată oficial cu puțin timp înainte de debutul sezonului 2025.
McLaren a făcut publică decizia de a continua colaborarea cu Piastri pentru „mai multe sezoane”, fără a dezvălui durata exactă a contractului. Astfel, rivalii de la Ferrari, Red Bull, dar și Mercedes nu pot spera să-i obțină semnătura australianului în viitorul apropiat.
Cariera lui Piastri în Formula 1 a început inițial sub umbrela echipei Alpine, însă în 2022 acesta a făcut trecerea la McLaren, după un proces juridic controversat. De atunci, australianul și-a consolidat poziția în echipă, iar noua înțelegere confirmă încrederea pe care McLaren o are în potențialul său.
„Este un sentiment minunat să ştiu că fac parte din viziunea pe termen lung a McLaren. Echipa a crezut în mine atunci când am semnat în 2022, iar călătoria pe care am făcut-o în ultimele două sezoane pentru a ajuta McLaren să revină în top a fost incredibilă”, a declarat australianul după prelungirea contractului său.
Oscar Piastri, portretul unui viitor campion mondial. Inginerul său de cursă a explicat punctele forte ale pilotului McLaren
Ajuns în Formula 1 în 2023, Piastri a demonstrat imediat pentru McLaren că poate fi o opțiune mai bună decât Daniel Ricciardo, conaționalul său care a fost îndepărtat de echipa din Woking.
Dar ce îl face atât de special pe Oscar Piastri? Răspunsul vine chiar de la inginerul său de cursă, Tom Stallard.
„Dacă te îmbunătățești în acest ritm, care este limita? Limita apare atunci când această îmbunătățire se stabilizează, iar în acest moment nu am văzut niciun semn de încetinire. Lucrurile merg foarte bine pentru Oscar.
Un lucru pe care piloții campioni mondiali îl fac este să inspire echipa și oamenii din uzină să aibă mare încredere, nu doar în acel pilot, ci și în ei înșiși.
Este o situație cu adevărat specială. Oscar are doar 22 de ani și brusc este un lider într-o echipă cu o mie de oameni, ceea ce nu se întâmplă la mulți tineri de 22 de ani.
Echipa se uită la Oscar pentru feedback, iar Oscar e un lider adevărat și încă își dezvoltă această abilitate”, a explicat Tom Stallard, potrivit formula1.com.