Bărbatul care i-a sucit mințile marii campioane, Elisabeta Lipă! Cum s-a cunoscut cea mai mare canotoare a planetei cu soțul său

Invitată la podcastul lui Adrian Artene, Elisabeta Lipă a vorbit despre cum a început povestea de dragoste cu actualul soț.

Elisabeta Lipă, „Povestea mea de dragoste a plecat de la o pătură!”

Elisabeta Lipă conduce Federația Română de Canotaj. În 2000 a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului XX. Aceasta a obținut cinci medalii de aur, două de argint și una de bronz la șase olimpiade, în palmares având și 25 de titluri de campioană a României.

Întrebată despre viața amoroasă, fosta campioană a povestit despre povestea de dragoste dintre ea și soțul ei.

„Povestea mea de dragoste a plecat de la o pătură! În sensul că soțului meu îi plăceau călătoriile pe munte și, împreună cu prietenii lui, plecau pe munte în călătorii.

Dacă vremea se înrăutățea cabanierii nu-i lăsau să plece. Îi cazau în sala de forță, sala de sport… Apoi după ce se oprea furtuna le dădeau drumul.

Și normal că cereau să ne dea și nouă o pernă… Băteau în ușă…

Și așa a plecat prietenia noastră care s-a concretizat într-o căsătorie”, a declarat Elisabeta Lipă.

Din 2009, Elisabeta Lipă este președintele Federației Române de Canotaj. Din 2015 până în 2017 ea a fost ministrul Tineretului și Sportului în guvernul Dacian Cioloș.

Ce obiective are delegația condusă de Elisabeta Lipă

Fosta campioană a spus de mai multe ori că obiectivul delegației României este să aducă acasă 13 medalii olimpice. În cazul în care această țintă va fi atinsă, bugetul va fi mult mai mare în vederea Olimpiadei din anul 2028.

„E foarte greu să obţinem un buget foarte mare. Probabil că dacă vom obţine rezultatele la Jocurile Olimpice aşa cum au fost previzionate de către federaţii, eu zic că vom reuşi să avem un buget mult mai mare începând cu ciclul olimpic viitor” a declarat fosta sportivă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare