În vârstă de 25 de ani, Daniel Paraschiv este un fotbalist aflat în vizorul lui Mircea Lucescu (79 de ani).
Daniel Paraschiv: „Fotbalul spaniol este foarte agresiv, iar ritmul este intens”
Chiar dacă evoluează în eșalonul secund din Spania, Daniel Paraschiv a simțit pe propria piele ce înseamnă să joace la un nivel mai ridicat. Atacantul a dezvăluit că ritmul este unul diferit față de Superliga, dar și că beneficiază de încrederea antrenorului, chiar dacă cifrele nu au fost de partea sa până acum.
„Antrenorul îmi dă indicații tactice și îmi spune că nu contează câte minute joc, ci ce pot face în acele minute. Mă simt foarte bine la Oviedo, baietii sunt grozavi cu mine. Ei încearcă să mă integreze și să mă facă să mă simt confortabil. Fiecare antrenament este foarte intens și lucrez pentru a fi la același nivel cu colegii mei de echipă.
Fotbalul spaniol este foarte robust, foarte agresiv, iar ritmul este intens. Aspectul tactic este și el mai complex, dar îmi place foarte mult acest stil de fotbal„, a spus Daniel Paraschiv, pentru presa din Spania.
Daniel Paraschiv, primul gol în Spania
Fotbalist de bază la Hermannstadt și unul dintre cei mai buni marcatori din România, Daniel Paraschiv (25 de ani) a făcut pasul în străinătate în această vară. A ajuns la Real Oviedo, pentru 700.000 de euro, iar acum a marcat primul său gol pentru formația spaniolă.
Daniel Paraschiv a dus scorul la 4-0 pentru Oviedo în partida cu Mirandes, încheiată 4-1 în cele din urmă, după ce a intrat pe teren în minutul 69. Bucuria atacantului a fost cu atât mai mare, deoarece a însemnat primul său gol de când a plecat din România.
Pentru acțiunea din această lună a naționalei lui Mircea Lucescu, Daniel Paraschiv nu s-a aflat pe lista preliminară, iar selecționerul i-a preferat pe Denis Drăguș și George Pușcaș.