Arabia Saudită îl așteaptă pe Virgil van Dijk! Ofertă care îl face pe olandez cel mai bine plătit fundaș din lume

Virgil van Dijk (32 de ani) este căpitanul lui Liverpool și al naționalei Olandei, iar în momentul de față de află alături de naționala sa la EURO 2024.

Al-Nassr vrea să-l facă pe Van Dijk cel mai bine plătit fundaș

Echipa star-ului Cristiano Ronaldo, Al-Nassr, este gata să-și întărească defensiva cu un transfer colosal. Virgil van Dijk este ținta principală a arabilor.

Fundașul de 32 de ani se află, în momentul de față, alături de coechipierii săi de la națională la turneu final EURO 2024. Însă, oficialii din Arabia Saudită insistă în transferul stopper-ului și vor să-l facă cel mai bine plătit fundaș din lume.

Potrivit jurnaliștilor de la Marca, directorul general al lui Al-Nassr s-a întâlnit deja cu reprezentanții fotbalistului.

Fundașul olandez este la Liverpool din anul 2018. Acesta a mai evoluat la echipe precum Groningen, Celtic și Southampton.

Wojciech Szczesny a acceptat oferta arabilor

Cristiano Ronaldo (39 de ani) continuă să atragă din ce în ce mai mulțe staruri la Al Nassr.

După super transferurile lui Laporte, Brozovic, Telles și Sadio Mane la echipa unde evoluează Ronaldo, un alt jucător de top și-a dat acordul să semneze cu Al Nassr.

Wojciech Szczesny (34 de ani) evoluează din 2017 pentru Juventus. Acesta a fost transferat în schimbul sumei de 19 milioane de euro de la Arsenal. După șapte ani și 252 de meciuri pentru ”Bătrâna Doamnă”, portarul polonez a decis să plece de la Juventus.

Potrivit jurnaliștilor englezi de la The Athletic, portarul a ajuns la un acord verbal cu Al Nassr. Oficialii echipei lui CR7 i-au oferit un salariu anual de 19 milioane de euro și un contract valabil timp de două sezoane.

Și din partea conducerii lui Juventus există acceptul pentru transferul lui Szczesny. Mutarea este aproape să se concretizeze, întrucât ”Bătrâna Doamnă” este foarte aproape de a realiza transferul lui Michele Di Gregorio, portarul celor de la Monza, cotat la 18 milioane de euro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare