Aproape să semneze! Florin Niță dă lovitura, după ce a impresionat la EURO 2024

Florin Niță a implinit 37 de ani chiar astăzi, 3 iulie, la o zi după eliminarea României de la EURO 2024, după 0-3 împotriva Olandei.

Florin Niță, șanse mari să se înțeleagă cu Gaziantep

În ciuda faptului că a încasat 6 goluri la turneul final din Germania, Florin Niță a reușit să impresioneze prin evoluțiile sale și este al doilea portar ca număr de intervenții de la EURO 2024 (16). Grație prestațiilor sale, goalkeeper-ul primei reprezentative își poate asigura un contract generos.

Florin Niță se află în discuții cu Gaziantep, echipa de care s-a despărțit chiar înainte de EURO 2024. Formația din Turcia este așteptată să-i îndeplinească cerința portarului, care își dorește un contract valabil pe doi ani.

”Florin Niță vrea un contract pe doi ani, dar Gaziantep FK a venit cu o propunere pentru următorul an. Cred că părțile vor ajunge la un acord până la urmă”, a transmis jurnalistul Ali Burak, unul cunoscut pentru informațiile pe care le deține despre Gaziantep.

Florin Niță, salariu uriaș dacă semnează cu Gaziantep

Grație sezonului excelent de la Gaziantep, continuat cu succes la naționala României în cadrul EURO 2024, Florin Niță are mai multe oferte pe masă la ora actuală. Liber de contract în momentul de față, portarul este ademenit cu un salariu uriaș chiar de Gaziantep, echipa de care s-a despărțit în această vară.

Turcii îi oferă 900.000 de euro pe sezon, ceea ce înseamnă 75.000 de euro lunar. În sezonul trecut, Florin Niță a încasat 50.000 de euro pe lună, adică 600.000 de euro anual. Singura problemă este reprezentată de durata contractului oferit de Gaziantep, care i-a oferit un angajament valabil pe un sezon, în timp ce portarul nostru își dorește să semneze pe doi ani.

Pentru Florin Niță există interes și din Arabia Saudită, astfel că rămâne de văzut ce decizie va lua portarul României, după EURO 2024.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare