Antrenorul Petrolului i-a declarat „război” FCSB-ului! Ce a spus despre Gigi Becali: „Cine nu-l cunoaşte? Este mereu la televizor”

Duelul dintre FCSB și Petrolul va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 21:30, în etapa cu numărul 10 din Superliga.

Sanjin Alagic, întrebat direct despre Gigi Becali

La conferința de presă organizată joi, Sanjin Alagic, cel care deține licența PRO în staff-ul Petrolului, a oferit mai multe declarații. Bosniacul a dezvăluit că echipa sa nu va merge cu șansa a doua în Ghencea și a anunțat că FCSB a fost analizată atent în această săptămână.

Ulterior, Sanjin Alagic a izbucnit în râs în momentul în care a fost întrebat dacă îl cunoaște pe Gigi Becali.

„Cu tot respectul pentru FCSB, dar ne-am pregătit în amănunt şi mergem acolo să luăm puncte. Suntem nerăbdători să întâlnim campioana, chiar dacă acum nu traversează o formă bună, însă este echipa cu cea mai bună calitate individuală. Noi suntem într-o formă foarte bună, avem şapte meciuri fără înfrângere. Le-am identificat punctele slabe şi sperăm să facem un meci bun sâmbătă seara. Vrem să arătăm ca o echipă puternică şi care ştie ce vrea

Da, îl cunosc pe Gigi Becali (n.r. – râde). Cine nu-l cunoaşte? Este mereu la televizor. Cred că pune o presiune mai mare pe echipa sa decât pe echipa noastră. Presiunea este pe FCSB, noi mergem relaxaţi, suntem într-o poziţie bună, într-o formă bună, jucăm din ce în ce mai bine şi vor fi curajoşi acolo. 

Le-am urmărit şi analizat meciurile, individual poate că sunt cei mai buni. Au bani să cumpere orice jucători, iar asta este partea pozitivă pentru ei. Aspectul negativ este că ai nevoie de timp ca jucătorii să se simtă, dar peste câteva luni probabil vor fi la un nivel mai înalt decât sunt aici. Nu sunt în cea mai bună formă, există rotaţia în echipă şi sperăm să exploatăm aceste aspecte.  Trebuie să ai tratament special pentru toţi jucătorii de la FCSB. Olaru este creierul echipei, el dictează jocul„, a spus antrenorul Petrolului.

Daniel Bîrligea debutează penrtu FCSB! Misiune grea pentru Petrolul

În goana după adunarea punctelor în Superliga, FCSB primește vizita Petrolului în această rundă. Spre deosebire de meciul precedent, Elias Charalambous se poate baza pe Daniel Bîrligea, cel care nu a avut drept de joc împotriva CFR-ului.

Totodată, Mihai Lixandru și Malcom Edjouma au fost recuperați și ei după accidentări, astfel că vor putea evolua contra Petrolului. Rămâne de văzut dacă FCSB va folosi noul sistem de joc, 4-1-4-1, pe care Gigi Becali l-a dictat zilele trecute.

Cum ar putea arăta FCSB la meciul cu Petrolul: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Panțîru – Lixandru – Băluță, Olaru, Tănase, Oct. Popescu – Bîrligea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare