Sepsi a primit-o pe Petrolul pe propriul teren, în etapa a 15-a a acestei ediții de SuperLiga, sâmbătă, 2 octombrie. Covăsnenii au reușit să smulgă o remiză, scor 1-1, după ce au fost conduși de „găzari” și au rămas fără doi jucători încă din primul act, Kallaku și Marius Coman. În urma egalului înregistrat la Sfântu Gheorghe, Sepsi ocupă locul opt în clasament, cu 19 puncte, în timp ce Petrolul se află pe poziția a treia, având 23 de puncte acumulate.
Alexandru Tudorie a deblocat tabela în Covasna, după 28 de minute. Andres Dumitrescu a marcat golul izbăvirii pentru Sepsi, în minutul 89.
Andres Dumitrescu a sperat că Sepsi poate încheia neînvinsă partida cu Petrolul, deși a trecut prin momente grele: „O vedem ca pe o victorie în seara asta”
Fundașul stânga de la Sepsi s-a prezentat la declarații după fluierul final. Andres Dumitrescu a dezvăluit că el și coechipierii săi nu au dezarmat pe durata duelului cu ploieștenii, deși au evoluat în dublă inferioritate numerică pentru o bună bucată din meci. Acest egal a scos în evidență spiritul de luptă al gazdelor, fiind considerat la fel de important precum o victorie.
Andres Dumitrescu a subliniat faptul că jucătorii Petrolului au pus în scenă anumite șicanări pe gazon. Au dorit să-i provoace pe adversari, pentru a-i determina să reacționeze, urmărind trimiterea lor la vestiare.
„Am sperat până în ultimul moment. Publicul a fost lângă noi. Cred că în seara asta, noi am fost importanți. N-am putut decât să sperăm până la final. O vedem ca pe o victorie în seara asta.
(n.r. Cu doi oameni în minus, Sepsi a egalat) Sunt fericit. Am mai jucat, cu CFR, cu doi oameni în minus, și ne-a dat Muhar gol în ultimul minut. Toți merită felicitări, inclusiv cei care au luat cartonaș roșu.
Sunt tot felul de chestii, așa este fotbalul. Da, au vrut să ne provoace. Și pe mine au vrut să mă provoace. Cred că nu avem ce să discutăm despre arbitraj până la urmă”, a afirmat Andres Dumitrescu, potrivit Digi Sport.