Alex Mitriță a răbufnit după Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-0! Cum a reacționat când a fost întrebat de ce a fost rezervă

Alex Mitriță nu a fost titularizat de Costel Gâlcă la meciul Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-0 din prima etapă a noului sezon de Superliga.

La scurt timp după aflarea acestei chestiuni, în presă au apărut două posibile scenarii care să explice această situație. Unul a fost contituit de un posibil conflict pe care jucătorul l-ar avea în prezent cu antrenorul său, iar altul a avut în centru ideea conform căreia oficialii clubului din Bănie nu ar fi avut de ales, pentru că a trebuit să folosească un jucător pentru acea regulă U21 și singura soluție viabilă pentru acest joc a fost Marian Danciu, cel care evoluează în principiu cam pe aceeași poziție cu Mitriță.

Alex Mitriță, după ce nu a fost titularizat de Costel Gâlcă în meciul Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-0: „Eu nu am voie să fiu rezervă?”

La finalul partidei de la Sibiu, întrebat despre acea ipoteză a unui conflict cu Gâlcă, fotbalistul a răbufnit și a susținut că nu s-a pus problema de așa ceva, ci a fost vorba pur și simplu doar despre o decizie obiectivă luată de tehnician.

„A fost un meci echilibrat, început de campionat, venim după perioada de cantonament, este foarte cald. S-a văzut și în prima repriză că nu avem ritm, în a doua s-a schimbat, a fost și mai răcoare, am avut mai multă prospețime.

Mitriță nu are voie să fie rezervă? Cred că orice jucător poate să fie rezervă. Această echipă este o familie, suntem un grup unit. Mi s-a pus eticheta asta de bad boy, nu este corect, nu a fost niciun fel de conflict. Și Mitriță poate să fie rezervă.

(n.r. Despre faptul că nu a fost chemat la echipa națională pentru EURO 2024) Supărare nu, am fost dezamăgit, îmi doream să fiu acolo după un campionat foarte bun făcut de mine, individual. M-am bucurat mult pentru băieți, a putut România să arate că are jucători de valoare și că fanii sunt alături de echipa națională.

Anul trecut să nu participi într-o cupă europeană nu a fost ușor pentru această echipă, dar sper ca în acest an să facem o figură foarte bună”, a spus Alex Mitriță la finalul meciului Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-0.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare