Albion Rrahmani, urmărit de fosta câștigătoare a Cupei Cupelor! Kosovarul poate fi coechipier cu un „tricolor”!

Albion Rrahmani (23 de ani), cel mai bun marcator din acest sezon al Rapidului, este dorit de mai multe cluburi mari ale Europei. Pe lista pretendentelor la un posibil transfer al atacantului din Kosovo s-a înscris și o echipă de legendă din Marea Britanie.

Dacă se va ajunge în punctul în care mutarea să se concretizeze, Albion Rrahmani ar avea ocazia de a fi coleg cu un internațional român, pe care Edi Iordănescu se va baza la EURO 2024.

Albion Rrahmani le-a stârnit interesul celor de la Rangers. Va juca alături de Ianis Hagi?

Potrivit ultimelor informații apărute în presa internațională, Rangers, uriașul club din Scoția care l-a împrumutat pe Ianis Hagi la Alaves, în La Liga, dorește să-l aducă pe golgheterul din Giulești pe „Ibrox Park”.

Până la acest moment, nu a fost făcut un prim pas în ceea ce privește începerea negocierilor pentru transferul lui Albion Rrahmani, conform jurnaliștilor din Kosovo.

Ianis Hagi, fiul „Regelui”, se va întoarce în Scoția după împrumutul la Deportivo Alaves, din Spania. În cazul în care Rangers se va pune de acord cu Dan Șucu la masa tratativelor, Albion Rrahmani ar putea fi coechipier cu Ianis în atacul britanicilor.

  • Albion Rrahmani a punctat de 17 ori în acest sezon pentru Rapid.
  • Cu ocazia derby-ului contra marii rivale de la FCSB, vârful din Kosovo poate deveni cel mai bun marcator al SuperLigii. Are nevoie de două goluri în poarta roș-albaștrilor pentru a trece de Florinel Coman (18 reușite) și Philip Otele (18 reușite). Bineînțeles, este necesar ca „Mbappe Coman” să nu își treacă numele pe lista marcatorilor.
  • La acest moment, Albion Rrahmani este cotat la 2.3 milioane de euro, potrivit transfermarkt.com. Dan Șucu ar dori 8 milioane de euro în schimbul său.

Derby în Cehia pentru transferul jucătorului din Giulești

În ciuda parcursului dezastruos din această ediție a play-off-ului SuperLigii, fotbaliștii alb-vișiniilor dispun de oferte de transfer. Rapidul a înregistrat șapte eșecuri din opt meciuri disputate până în prezent, înaintea derby-ului din ultima rundă.

Atacantul din Kosovo a sosit în Giulești vara trecută, de la FK Ballkani, club din țara sa natală, în schimbul sumei de 600.000 de euro.

Sparta și Slavia, marile rivale din capitala Cehiei, și-au exprimat interesul pentru transferul vârfului alb-vișiniu. Jurnaliștii cehi au dezvăluit faptul că Sparta Praga a înaintat o ofertă concretă către Dan Șucu, de 2.5 milioane de euro. Afaceristul de la „cârma” Rapidului a spus pas, dorind aproximativ 8 milioane de euro în schimbul fotbalistului. Potrivit oamenilor de presă din Cehia, suma cerută de Șucu „le-ar scoate din discuție” pe Sparta și Slavia.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare