Adrian Mutu a revenit în Superligă și va avea parte de o misiune dificilă în actualul sezon, la un club cu mari pretenții.
Adrian Mutu a revenit în Superligă! Care este obiectivul „Briliantului”
Adrian Mutu este noul antrenor al celor de la Petrolul Ploiești. „Briliantul” a semnat un contract pe un an și jumătate cu formația prahoveană, potrivit Fanatik.
Mutarea a fost una intens discutată în spațiul public, iar acum toate zvonurile s-au confirmat. Adrian Mutu revine în Superligă la un club de mare tradiție, cu obiective importante.
Clasată pe locul 6 cu 31 de puncte după 21 de etape, Petrolul își dorește calificarea în play-off, dar șefii clubului sunt conștienți de misiunea complicată. Astfel, principalul obiectiv pentru Adrian Mutu va fi salvarea de la retrogradare în acest sezon.
Primul jucător pe care Adrian Mutu l-ar vrea la Petrolul este de la FCSB. Ar acoperi un post pe care prahovenii suferă
Cristian Fogarassi, vicepreședintele Petrolului, a confirmat discuțiile avansate cu Adrian Mutu, cel care a evoluat ca jucător la Ploiești în ianuarie – septembrie 2014.
Plecarea lui Lukas Zima la FCSB i-a lăsat descoperiţi pe „lupi” pe postul de goalkeeper. Astfel, s-ar produce o rocadă pe axa FCSB – Petrolul. Zima ar merge la campioană, iar Andrei Vlad ar ajunge la Ploieşti.
Mutu s-a bazat pe el la naționala de tineret și l-a folosit titular la Campionatul European din 2021. Una dintre rezervele lui Vlad a fost atunci Mihai Eșanu, care este acum în lotul Petrolului.
În ultimele trei sezoane, Vlad a prins doar șase meciuri în campionat. A mai apărat tot atât în celalte competiții, iar per-ansamblu n-a avut nicio șansă în fața lui Ștefan Târnovanu, conform prosport.ro.